Un vasluian și-a dat foc la casă: Bărbatul amenințase de mai multe ori că își va incendial locuința

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 26-11-2019

Actualizat: 26-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un bărbat din localitatea vasluiană Dragomăneşti, comuna Ghergheşti, şi-a incendiat, marţi, locuinţa, pompierii acţionând pentru ca focul să nu se extindă la alte locuinţe din apropiere, potrivit Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, bărbatul, cunoscut cu probleme psihice, ar fi ameninţat în mai multe rânduri că îşi va incendia locuinţa. Incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112 de un vecin al bărbatului.

Citește și: Traian Băsescu atacă dur PSD: Generațiile de oameni valoroși au trecut la PSD, iar înlocuirea lor se face cu mediocrități de tip Ciolacu, doamne cu strigături de tip Olguța

"Detaşamentul de Pompieri Bârlad intervine cu două autospeciale de stingere cu apă şi echipaje specializate, în localitatea Dragomăneşti, comuna Ghergheşti, pentru stingerea unui incendiu la o locuinţă particulară. Din primele date, se pare că proprietarul şi-ar fi incendiat propria locuinţă. Arderea este una generalizată şi se acţionează pentru ca flăcările să nu se extindă la trei locuinţe din apropiere, aflate în pericol. Nu au fost semnalate victime", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri