DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Unai Emery spune că jucătorii săi nu au exersat loviturile de la 11 metri

content.thecoachingmanual.com/
Antrenor de fotbal

Unai Emery, antrenorul echipei Villarreal, noua campioană a Ligii Europa, a declarat că jucătorii săi nu au exersat executarea loviturilor de la 11 metri, potrivit news.ro.

"Secretul este munca. Jucătorii au arătat o frumoasă mentalitate pe tot parcursul competiţiei şi în finală. Am reuşit să rezistăm împotriva unui adversar bun, să înscriem când am putut şi să terminăm mai bine decât ei.

Loviturile de departajate nu sunt atât de mult o loterie: trebuie să ai un cap tare în momentul de maximă presiune al execuţiei, iar jucătorii au fost fabuloşi.

Încerc să le ofer tot ce le permite să lucreze mai bine şi să-şi cunoască adversarul, lucruri care să-i facă să crească în adversitate. Trebuie să răspunzi întotdeauna prezent în faţa circumstanţelor. În acest sezon, nu am lucrat la penaltiuri (n.r. - la antrenamente), dar jucătorii au fost fabuloşi.

Citește și: Discuțiile INDISCRETE despre cererile unui șef de SERVICIU `DISCRET` ...

Este uimitor şi minunat că toată lumea a înscris. Este o mândrie pentru Villarreal, pentru preşedintele său, pentru proiectul său", a declarat Emery.

Formaţia Villarreal a câştigat pentru prima dată Liga Europa, miercuri seară, la Gdansk, învingând echipa Manchester United în urma loviturilor de departajare, scor 12-11.

La finalul prelungirilor, scorul a fost 1-1, golurile fiind marcate de Gerard Moreno ’29 pentru Villarreal şi Cavani ’55 pentru United.

La loviturile de departajare, scor 11-10, toţi jucătorii echipei spaniole au marcat, inclusiv portarul Rulli, în timp ce de la Manchester United a ratat portarul De Gea.

Pentru Unai Emery, acesta a fost al patrulea trofeu al Ligii Europa cucerit în carieră, după cele cu FC Sevilla din perioada 2014-2016.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.