DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Unde a ajuns Crinuta Dumitrean dupa decizia de a fi arestata

crinuta dumitrean ziuanews

Crinuta Dumitrean, insarcinata in luna a opta, fusese internata la maternitatea Polizu dupa decizia procurorilor de a o retine in dosarul ANRP 4. Insa dupa decizia de a fi arestata, Crinuta Dumitrean a fost transferata de la materintate, la Spitalul Penitenciar Rahova, informeaza romaniatv.net.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis, sâmbătă, ca omul de afaceri Mihai Rotaru, Sergiu Diacomatu, Lăcrămioara Alexandru şi Rodica Constantinovici, foşti membri în comisia ANRP, evaluatorul Sergiu Negurici, dar şi fosta şefă ANRP, Crinuţa Dumitrean.

In acelasi dosar procurorii DNA au solictat Camerei Deputatilor incuviintarea arestarii lui Ioan Oltean, respectiv Catalin Teodorescu.

sursa foto: ziuanews

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ONU anunţă arestarea unui activist pentru educaţia fetelor în Afganistan şi cere explicaţii talibanilor FLUXUL AGERPRES 12:00ECHIPE DE LEGENDĂ: „Fetele spectaculoase din Caraibe”, echipa naţională de volei feminin a Cubei (1991-2000) 11:33Vaticanul va trimite în spaţiu un discurs al papei Francisc din 2020 11:30Prim-ministrul Poloniei – primit la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă 11:30Ciucă: Schimburile comerciale între România şi Polonia au crescut;trebuie găsite soluţii pentru echilibrarea balanţei comerciale 11:27Sate evacuate în estul Spaniei din calea unui incendiu de vegetaţie alimentat de vânt şi secetă 11:25Comunicat de presă – Peste 1200 de alergători au participat în weekend la ediţia a 4-a Timişoara 21k by SportGuru 11:24Daraban (CCIR): Trade between Romania and Poland amounted to 10.94 billion euros in 2022 11:24Virgil Popescu: România susţine dezvoltarea programului nuclear civil; decarbonizare fără energie nucleară nu se poate 11:22Vânzările de petrol rusesc către India au crescut anul trecut de 22 de ori 11:21Bucharest Stock Exchange opens higher on Tuesday Vezi mai mult Vezi mai putin CELE MAI CITITE DIN POLITICA-EXTERNA acum 6 ore Rusia a lovit cu rachete supersonice anti-navă o ţintă de antrenament din Marea Japoniei acum 4 ore Regele Charles al III-lea, aşteptat miercuri în Germania în prima sa vizită de stat externă acum 14 ore Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina acum 5 ore Kim Jong Un ordonă creşterea producţiei nucleare militare a Coreei de Nord acum 6 ore SUA: O comisie a Congresului ordonă predarea unei telegrame diplomatice confidenţiale cu privire la retragerea din Afganistan acum 15 ore Germania şi Ţările de Jos continuă integrarea militară acum 9 ore Rusia avertizează cu consecinţe grave dacă Armenia aderă la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale acum 13 ore BiH: Uniunea Europeană condamnă acţiunile conducerii Republicii Srpska ce vizează reducerea libertăţilor fundamentale

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.