Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Unde sunt cele 10 miliarde lipsă? Ce se întâmplă cu reputația lui Cioloș?

Inquam Photos / Octav Ganea
Dragnea Ciolos

Liviu Dragnea, președintele PSD, a acuzat  o lipsă ("gaură") de 10-14 miliarde de lei. De unde vine această sumă?

Destul de curând după declarații, Ziarul Financiar a aflat, din surse din Ministerul de Finanțe, mai multe detalii.

"Guvernul tehnocrat Dacian Cioloş a preluat acest buget (al lui Victor Ponta, n.red.), ba mai mult, în două rectificări succesive, dintre care ultima făcută după 15 noiembrie, deci când avea datele de execuţie pe primele 10 luni ale anului 2016, a prognozat că veniturile se vor duce la 235,7 miliarde de lei, ceea ce însemna un plus de 1% faţă de execuţia din 2016.

(...)De asemenea, încasările din fonduri UE fuseseră estimate la 12,8 miliarde de lei pe tot anul 2016 dar în realitate au fost de 4,4 miliarde de lei. Pe de altă parte, cheltuielile aferente pentru proiecte UE au fost la rândul lor doar 6,3 mld. lei faţă de un estimat de 10,5 miliarde de lei."

Textul este neobișnuit de clar și uman, iar Ministerul nu a negat nimic ceea ce ne face să credem că a fost o dezvăluire de PR, cu "voie de la stăpânire". Reținem două elemente:

  • Cea mai mare parte a sumei minime lipsă de 10 milioane provine din neîncasări de fonduri europene. Asta înseamnă că nu contează dacă cifrele pe încasări interne sunt "la zi" lipsa acestor bani poate fi luată în calcul în mod legitimi.
  • Guvernul Cioloș ar fi putut să corecteze bugetul în noiembrie dar nu a făcut-o. Suspiciunea  unui comportament electoral aici mi se pare rezonabilă.

În ceea ce privește restul de (aproximativ?) 4 miliarde acestea sunt tot neîncasări, în special neîncasări de TVA în ultimele două luni.

Într-un material care se preocupă mai ales de onestitatea lui Liviu Dragnea (sau, mai degrabă, lipsa ei) Factual vorbește de o situație asemănătoare

"La acest capitol (banii primiți efectiv de la Comisia Europeană pentru proiecte nerambursabile, n. red.), veniturile fuseseră estimate la 12.8 miliarde lei, însă în primele 11 luni se realizaseră doar 3.2 miliarde lei.

Putem vorbi astfel de o nerealizare care este de cel mult 9.6 miliarde lei. Asupra pericolului de a nu se realiza veniturile din fonduri externe nerambursabile a avertizat și Consiliul Fiscal în Opinia cu privire la cea de-a doua rectificare bugetară."

Cifrele diferă ușor deoarece, probabil se iau în calcul lucruri diferite. Dar situația este cam aceeași: undeva spre 10 miliarde încasări de fonduri europene sub țintă.

Ce înseamnă asta pentru 2017?

Bugetul pe care a fost construit programul PSD este acuma cu 15% mai mare decât încasările așteptate pentru 2016, zice Ziarul Financiar. Este mai mult decât se planificase și Guvernul ar putea fi nevoit să facă unele rectificări în jos ale măsurilor preconizate.

Este și nu este adevărat. Dacă problemele ar fi fost interne (scădere economică, prăbușire a capacității de colectare), atunci ele ar fi fost greu de remediat pe parcursul unui an bugetar. Dar, teoretic, încasările de anul trecut nu limitează încasările de anul acesta. Plus, banii care nu se încasează intern nu se mai întorc pentru că nu au existat niciodată. Dar banii neîncasați anul trecut de la UE pot fi încasați în anul care vine.

Desigur, scăderea abruptă a încasărilor de TVA poate fi un motiv de îngrijorare dar îmi declin competenta aici: încă nu îmi dau seama căt de mare poate fi problema.

Ce înseamnă asta pentru Dacian Cioloș?

Observăm că, până în acest moment, membrii fostului Guvern nu prea au negat dar nici nu au confirmat că încasările sunt scăzute. Dacian Cioloș a avansat teza că "gaură" se poate numi numai diferența dintre anul trecut și cel în curs, Cristian Ghinea a spus că hai să stăm să vedem închiderea anului, în timp ce Anca Dragu a zis că "gaura" trebuie să se măsoare în deficit PIB.

Pe lângă aceasta, mai multe voci au observat că până acuma Liviu Dragnea acuza, dimpotrivă, că Guvernul cheltuie prea puțin. Ceea ce este corect dar nu foarte relevant. Dacă era datoria lui Dragnea să știe, cu atât mai mult era datoria Guvernului.

Citiți și:

 

Oricum, toate acestea apărări ignoră jocul lui Dragnea care redefinește cadrul semantic și mută centrul dezbaterii. Gaura nu este doar o lipsă, sau o ne-atingere a unui obiectiv. Gaura este o lipsa de materie acolo unde mintea se aștepta să vadă acea materie. Gaura este, adeseori , făcută de cineva prin luarea materialului. De exemplu gaura din ozon există pentru că cineva (omenirea) a distrus ozonul pe o anumită suprafață. Sugestia cuvântului gaură este că acei bani au existat, au fost în conturi sau pe cale să intre în conturile statului iar Cioloș i-a risipit cumva.

Referințele penale sunt menite a sugera acte de furt și corupție.

În faza 1, lucrurile au fost lăsate intenționat vagi ca să ne putem imagina ce este mai rău. Iar în faza 2, către ZF s-au dezvăluit date care să aducă un sâmbure de plauzibilitate. Nu să dovedească tot ce s-a zis, nu să dovedească tot ce ne-am imaginat noi, ci doar un sâmbure. Pe teme exotice ca economia, un sâmbure poate fi îndeajuns.

Astfel...

Pentru fostul premier, dezbaterea ideală a arăta așa:

Susținător Dragnea: Cioloș nu a reușit să încaseze x mld de la UE și încă y mld din impozite.

Susținător Cioloș: Băi, încasările au mers mereu prost și de la UE și din taxe. Mie nu prea-mi vine să cred că Cioloș s-a descurcat măi rău decât media, da', oricum, temele astea nu prea contează pentru mine așa ca nu o să stau să verific. Oricum, parcă vouă vă plăcea să scădeți taxe ha-ha-ha.

Dacă planul lui Dragnea reușește, dezbaterea va arăta cam așa:

Susținător Dragnea: Cioloș are o gaură în buget de x mld. Poate a furat banii.

Susținător Cioloș: Nu.

Susținător Dragnea: Cum nu?

Susținător Cioloș: Păi nu au existat banii ăia au fost doar așa, o ne-încasare, o eroare de prognoză/

Susținător Dragnea: Deci e incompetent?

Susținător Cioloș: Aăăă...

În varianta întâi fiecare parte rămânea în bula ei. În varianta a doua, o parte din simpatizanții lui Cioloș vor putea fi nevoiți să spargă bula și să admită un eșec al lui Cioloș. Cât de gravă e admiterea unui eșec? la alții nu ar fi, dar, până acuma fostul premier nu a admis deplin nici unul, și nu cred că îl va admite nici pe acesta.

În schimb, alegătorul care îl antipatizează pe Cioloș va rămâne în bula lui, ba chiar o va adânci.

La finalul zilei anchetele propuse de Dragnea nu vor dovedi nimic, dar subiectul va sta destul pe agendă ca să lase urme.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.