Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ungaria elimină un amendament legislativ care incita la denunţarea homosexualităţii

smartradio.ro
lgbt

Parlamentul ungar a eliminat marţi dintr-o lege o secţiune controversată care avea ca ţintă persoanele LGBT+ şi care autoriza denunţarea anonimă a celor care "pun sub semnul întrebării" definiţia constituţională a căsătoriei, familiei şi genului, relatează AFP.

Votat de parlament în aprilie, acest amendament la o lege din 2014 privind avertizorii de integritate extindea lista domeniilor în care cetăţenii puteau face sesizări, potrivit Agerpres.

Cu scopul de "a proteja modul de viaţă ungar", el permitea astfel denunţarea "oricărei puneri sub semnul întrebării a căsătoriei", înscrisă în Constituţie din 2019 ca fiind uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Amendamentul încuraja de asemenea denunţarea persoanelor care neagă "dreptul copiilor de a avea o identitate ce corespunde sexului lor de la naştere".

Textul a fost criticat de asociaţii de apărare a drepturilor omului, care consideră că el completează un arsenal juridic ce îndeamnă la ură faţă de minorităţile sexuale şi de gen.

Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, s-a opus legii şi a trimis-o înapoi în Parlament pentru reanalizare, afirmând că "prevederea vag formulată nu protejează în mod eficient valorile stabilite în Constituţie".

Prin urmare, deputaţii au aprobat marţi o versiune modificată.

Începând din 2018, Ungaria îşi schimbă treptat legislaţia ca parte a proiectului societal al premierului Viktor Orban, care vrea să instaureze o "nouă epocă iliberală".

Ungaria a interzis studiile de gen, înregistrarea schimbării de sex la starea civilă şi adopţiile de către cuplurile homosexuale.

De asemenea, nu mai este posibil să se discute despre schimbarea de sex sau homosexualitate în faţa minorilor, în baza unei legi adoptate în 2021. Comisia Europeană a deschis o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, sprijinită de 15 ţări din UE.

Ungaria este în plină negociere cu Bruxellesul pentru deblocarea unor fonduri europene de miliarde de euro îngheţate din cauza nerespectării statului de drept.

Anterior, această ţară din Europa Centrală, membră a UE din 2004, a fost una dintre cele mai liberale din regiune. Homosexualitatea a fost dezincriminată la începutul anilor 1960, iar uniunea civilă între soţi de acelaşi sex a fost recunoscută în 1996.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.