Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană lansează dezbaterea asupra reformei Pactului de Stabilitate pe 19 octombrie

europarl.eu
Comisia europeana UE

Bruxellesul va lansa pe 19 octombrie o consultare publică asupra reformei Pactului de Stabilitate, punct de plecare al unei dezbateri care s-ar putea încheia în 2022, a anunţat marţi comisarul european pentru economie, Paolo Gentiloni, transmite France Presse.

Comisia ''va stabili cadrul discuţiei'' asupra acestei reforme a regulilor bugetare şi ''lecţiilor de reţinut după pandemia de COVID-19'', a explicat comisarul european într-o conferinţă de presă la Luxemburg, la finalul unei reuniuni a miniştrilor de finanţe din Uniunea Europeană.

Această dezbatere, lansată înaintea pandemiei de COVID-19, a fost suspendată din cauza crizei sanitare.

Pentru a evita o prăbuşire economică în contextul pandemiei, Uniunea Europeană a suspendat temporar Pactul de Stabilitate care limitează deficitul public la 3% din PIB şi datoria publică la 60% din PIB. Odată cu reluarea creşterii, se pune problema repunerii sale în practică, potrivit Agerpres.ro.

Acest lucru este prevăzut pentru începutul lui 2023, dar o creştere a datoriei publice după pandemie ar putea determina unele ţări să solicite o flexibilitate sporită în reducerea deficitelor, cu atât mai mult cu cât lupta contra schimbărilor climatice va necesita investiţii publice masive în anii următori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.