Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană lansează două proceduri de infringement pentru încălcarea acordului de Brexit de către Regatul Unit

Procedura de infringement

Comisia Europeană a anunţat luni că a lansat două proceduri pentru încălcarea acordului de Brexit de către Regatul Unit, după anunţarea de către Londra a unei amânări unilaterale a anumitor controale vamale în Irlanda de Nord, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

Guvernul britanic a anunţat pe 3 martie o amânare cu şase luni, până pe 1 octombrie, a unora dintre controalele controversate la sosirea mărfurilor din Marea Britanie în Irlanda de Nord.

Comisia, care deja a protestat oficial, a anunţat într-un comunicat că a trimis Londrei "o scrisoare de punere în întârziere", pentru că a încălcat protocolul pentru insula Irlanda, inclus în tratatul de retragere semnat la sfârşitul lui 2019, potrivit unui comunicat.

Acest protocol este menit să protejeze piaţa unică europeană evitând în acelaşi timp revenirea la o frontieră şi la controale vamale pe insulă, împărţită între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră a UE.

Trimiterea acestei scrisori reprezintă prima etapă a unei "proceduri de infringement", care se poate încheia, la finalul unui lung proces, în faţa Curţii de Justiţie a UE (CJUE), care poate impune amenzi sau constrângeri.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

De cealaltă parte, vicepreşedintele Comisiei Europene, Maros Sefcovic, i-a adresat o "scrisoare politică" lui David Frost, însărcinat cu relaţiile cu Bruxellesul în cadrul guvernului britanic, prin care face apel la Regatul Unit să revină asupra acestui anunţ.

Această scrisoare denunţă nerespectarea obligaţiei de bună credinţă prevăzută de tratatul de retragere.

Maros Sefcovic face apel la Londra să angajeze consultări bilaterale cu Bruxellesul "cu obiectivul de a găsi o soluţie acceptată reciproc până la sfârşitul lunii".

"UE şi Regatul Unit au convenit asupra protocolului (privitor la Irlanda de Nord) împreună. Suntem obligaţi să-l aplicăm împreună. Deciziile unilaterale şi încălcările dreptului internaţional de către Regatul Unit sunt chiar împotriva obiectivului (protocolului) şi subminează încrederea între noi", a mai declarat Sefcovic, citat în comunicatul Comisiei Europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.