Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Europeană pregăteşte sancţiuni pentru Turcia în diferendul teritorial cu Grecia din estul Mării Mediterane

Parlamentul European

Cei 27 pregătesc sancţiuni pe care să le impună Turciei, în cadrul unui diferend cu Grecia în estul Mării Mediterane, iar aceste măsuri ar putea fi introduse pe agenda viitorului summit UE, prevăzut la 24 septembrie, potrivit diplomaţiei europeană, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Aceste sancţiuni, menite să limiteze capacitatea Turciei de a efectua prospectări de hidrocarburi în zone aflate în dispute teritoriale, ar putea viza persoane, nave sau utilizarea porturilor europene, a anunţat vineri şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, precizând că UE vizează activităţi pe care le consideră ”ilegale”.

Borrell a făcut acest anunţ la Berlin, unde a prezidat o reuniune informală a miniştrilor de Externe din cele 27 de state membre UE, dedicată susţinerii Atenei, după ce Grecia a încheiat cu Egiptul un acord privind frontierele maritime, cu scopul de a contracara ambiţiile turce în estul Mării Mediterane, pe fondul unor exerciţii militare greceşti şi turceşti în regiune.

Citește și: SURSE Cine l-ar putea înlocui pe Liviu Vasilescu la șefia Poliției Române

UE este pregătită să sancţioneze nave turce, să le interzică accesul în porturi europene sau să le întrerupă aprovizionarea, a anunţat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate.

Economia turcă ar putea, de asemenea, să fie vizată de sancţiuni.

”Am putea alege acţiuni care să ţintească activităţi sectoriale (...) în care economia turcă este conectată cu economia europeană”, a anunţat el într-o conferinţă de presă.

Cu toate acestea, atât Borrell, cât şi ministrul german de Externe Heiko Maas au subliniat că UE vrea mai întâi să dea o şansă dialogului, într-o încercare de a linişti tensiunile dintre Grecia şi Turcia, ambele membre NATO.

Ankara este angajată în discuţii oficiale în vederea unei aderări la UE, iar această procedură este ameninţată şi ar putea fi suspendată ca sanţciune, potrivit unor diplomaţi europeni.

Doi diplomaţi europeni de rang înalt au declatrat pentru Reuters că miniştrii Afacerilor Europene au convenit să le lase ultimul cuvânt şefilor de stat şi de guverne ai Celor 27, care urmează să se reunească timp de două zile la Bruxelles, la sfârşitul lui septembrie.

”Nimic nu se va decide înaintea Consiliului European din septembrie”, a declarat unul dintre ei, precizând că Turcia ar putea să benficieze de un acces lărgit la piaţa europeană şi la cei 450 de milioane de consumatori europeni, dacă îşi încetează operaţiunile de prospectare de hidrocarburi.

Atena şi Ankara îşi dispută suveranitatea unei zone din estul Mării Mediterane bogată în hidrocarburi.

Lansarea unor operaţiuni turce de prospectare seismică în urmă cu două săptămâni, prin desfăşurarea navei Oruç Reis într-o zonă situată între Insula Creta şi Cipru, a exacerbat tensiunile în regiune. Grecia consideră această iniţiativă ilegală şi încălcându-i domeniul submarin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.