Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Uniunea Naţională a Barourilor din România îi cere Guvernului să îi scutească și pe avocații independenți de taxe

Inquam Photos / Octav Ganea
avocat banderola protest

Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) solicită autorităţilor ca orice măsuri de sprijin vor lua faţă de contribuabili pentru a reduce efectele economice negative ale pandemiei cu coronavirus să fie aplicabile şi avocaţilor şi tuturor profesioniştilor independenţi.

”În contextul dezbaterilor din spaţiul public privind urgenţa unor măsuri de sprijinire a contribuabililor pentru reducerea efectelor economice ale pandemiei cu coronavirus, Uniunea naţională a Barourilor din România, în calitate de membru al Uniunii Profesiilor Liberale din România, solicită autorităţilor competente să aibă în vedere aceleaşi măsuri şi pentru profesioniştii independenţi, care acţionează în domeniul profesiilor liberale”, a transmis, duminică, Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Citește și: Informare Coronavirus: Au apărut explicațiile oficiale despre starea de urgență în care va intra România

Potrivit avocaţilor, aceleaşi raţiuni care fac necesară sprijinirea IMM-urilor sunt valabile şi pentru profesiile juridice şi conexe, întrucât ”acestea sunt printre cele mai afectate categorii, având în vedere măsurile adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr.192 din 13 martie 2020, de a reduce la maxim activitatea instanţelor şi a parchetelor, pentru a preveni aglomerările din incinta acestora.

”Avocaţii, executorii judecătoreşti, practicienii în insolvenţă, orice profesii care participă la funcţionarea justiţiei se află acum în imposibilitate obiectivă de a-şi exercita activitatea la un nivel la care să poată subzista economic. Cu siguranţă, alte categorii de profesionişti sunt ȋn egală măsură afectate. În lipsa unor măsuri de protecţie care să includă şi profesioniştii independenţi se pot anticipa disfuncţionalităţi grave în sistemul de justiţie, dar şi în economie, având în vedere că sunt contribuabili la stat şi participă activ, prin activităţile pe care le desfăşoară, la buna funcţionare a circuitului economic, pe baze legale”, au mai transmis avocaţii.

Citește și: Florin Cîțu face apel la calm: ‘am asigurat finanțarea României, pensii, salarii, ajutoare sociale, totul este deja asigurat pentru că am împrumutat’

Potrivit acestora, şi celelalte state europene care au adoptat deja astfel de măsuri de protecţie şi sprijin au avut în vedere şi profesioniştii independenţi.

În Italia, a fost adoptat Decretul Lege din 2 martie 2020, n. 9 "Măsuri de sprijin urgent pentru familii, lucrători şi întreprinderi legate de situaţia de urgenţă epidemiologică de la COVID-19", care extinde măsurile de sprijin şi către profesioniştii independenţi. Acestora li se acordă şi o indemnizaţie de subzistenţă.

Citește și: USR dă sfaturi de guvernare liberalilor în plină criză de coronavirus: ‘Guvernul trebuie să gestioneze cu înțelepciune prerogativele’

În Franta, la data de 12 martie 2020, preşedintele Emmanuel Macron a anunţat măsuri sociale şi economice „masive”, inclusiv compensaţii pentru angajaţii şi profesioniştii independenţi obligaţi să rămână acasă.

Potrivit Uniunii Barourilor din România, preşedintele Franţei a precizat că aceste măsuri îi vor viza şi pe profesioniştii independenţi, care pot solicita:

Citește și: Comunicat de presă Secția 17 Poliție din București. Gluma unor tineri pe seama crizei de coronavirus

- anticiparea regularizării anuale pentru a obţine o recalculare a contribuţiilor în concordanţă cu rezultatele activităţii (venit sau cifră de afaceri) şi obţine un nou program de plată pentru contribuţii provizorii;

- acordarea de termene (rate de plată)

- o scutire excepţională a suprataxelor şi a penalităţilor de întârziere pentru perioadele vizate.

- intervenţia acţiunii sociale pentru asumarea parţială sau totală a contribuţiilor ca ajutor pentru contribuabili în dificultate sau pentru alocarea ajutorului financiar excepţional.

Citește și: Informare Coronavirus: Ce înseamnă Starea de urgență. În ce fel te poate afecta

”De aceea, solicităm Parlamentului României şi Guvernului României ca orice măsuri de sprijin, pe care statul român le are în vedere pentru IMM-uri sau altor entităţi economice, în scopul depăşirii crizei economice în care ne-ar aduce reducerea drastică a activităţii contribuabililor clasei de mijloc, să fie extinse şi pentru profesioniştii independenţi: facilităţi privind amânarea termenelor de plată a impozitelor şi a taxelor fiscale, amânarea plăţii ratelor la bănci, scheme de ajutor, indemnizaţii şi orice alte măsuri vor fi luate pentru sprijinirea contribuabililor în scopul depăşirii situaţiei”, a mai transmis Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat că se vor lua măsuri pentru -consolidarea creşterii economice sustenabile, menţinerea locurilor de muncă şi puterea de cumpărare a românilor.

Citește și: Informare Coronavirus: Au apărut explicațiile oficiale despre starea de urgență în care va intra România

”Suntem gata pentru orice scenariu, dar începem treptat. În primul rand, cu măsuri pentru sectoarele pentru care deja avem informaţii că sunt afectate. (…) Pachetul de măsuri pentru stimularea economiei reprezintă un efort colectiv din partea întregii societăţi. Nu este momentul pentru populism, este nevoie de responsabiliate”, a transmis, sâmbătă, Florin Cîţu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.