Uniunea Națională a Judecătorilor din România consideră că atacurile unor oameni politici, precum și ale unor jurnaliști la adresa Curții Constituționale, în urma declarării ca neconstituțional al articolului din Codul de Procedură Penală în baza căruia mandatele de supraveghere tehnică erau delegate altor organe ale statului, sunt un atac direct la democrație și statul de drept.
”Presiunile la adresa Curții Constituționale, pe care le vedem în acest moment, precum și manipularea opiniei publice, căreia i se inoculează ideea că CCR ar dinamita justiția, reprezintă un atac direct la democrația din România și la adresa drepturilor și libertăților tuturor românilor. Au existat membri din Parlamentul României, inclusiv foști sau actuali membri din Comisia de control al SRI, care au afirmat public ca, în urma acestei decizii, România devine o țară nesigură. Afirmatia este perfect tendențioasă și falsă, deoarece decizia CCR în cauză nu afectează activitatea SRI-ului pe segmentul de siguranță națională. Au existat apoi articole în presă, unele mai alarmiste ca altele, care amenințau că, în urma acestei decizii a CCR, corupții condamnați vor ieși din închisori, insinuându-se astfel că, în numele luptei anticorupție, se poate încalca și Constituția. Cine afirmă, direct sau indirect, că lupta anticorupție permite încălcarea Constituției, aruncă în derizoriu tot ce înseamnă stat de drept și sabotează însăși legitimitatea acestei lupte”, se arată în comunicatul UNJR.
Uniunea Judecătorilor precizează că lupta anticorupție trebuie să se ducă în cadrul prevăzut de Constituție, pentru că altfel nu s-ar mai putea vorbi de democrație constituțională și stat de drept.
”Publicarea conținutului unui draft al motivării deciziei Curții Constituțională, ÎNAINTE ca acesta să fie asumat de judecătorii acestuia, nu este doar o presiune intolerabilă la adresa judecătorilor Curții, dar poate are ca efect pierderea încrederii judecătorilor și a cetățenilor în activitatea acestui for, ce trebuie să decidă dincolo de orice suspiciuni, presiuni sau atacuri. Reamintim că deciziile CCR sunt obligatorii pentru toți judecătorii... O atare aruncare în derizoriu a activității Curții Constituționale este fără precedent și trebuie ferm condamnată”, se mai arată în comunicat.
Cei de la UNJR precizează că constantă cu regret că și organizațiile din societatea civilă care și-au făcut un renume din a spune că apără statul de drept sunt tăcute și în fața acestui atac la adresa CCR.
Citește și CCR: SRI nu mai poate face interceptări în dosare
Comentează