Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

UNPR, ironizat din PNL: Partidul aşa-zisului interes național

UNPR

PNL a depus ieri o moţiune de cenzură prin care încearcă demiterea Guvernului Ponta, ca urmare a faptului că actualul premier a fost trimis în judecată de procurorii DNA.

În opinia europarlamentarului PNL Theodor Stolojan, Guvernul Ponta este menţinut artificial în funcţie de două partide satelit. În acest sens, Stolojan cere UNPR şi ALDE să spună dacă este sau nu în interes naţional să-l menţină pe Victor Ponta în funcţia de prim-ministru.

Theodor Stolojan consideră că "PNL trebuie să se pregătească în continuare serios pentru alegerile locale şi parlamentare de anul viitor. Doi: cred că aceşti sateliţi, care susţin Guvernul domnului Ponta şi anume UNPR şi partidul acela al domnului Tăriceanu cred că ne-am aplecat prea puţin să analizăm şi să înţelegem de fapt ce doresc aceste partide pentru România, pentru că de exemplu, partidul aşa-zisului interes naţional nu am auzit niciodată vorbindu-se de interesul public la acest partid. Vorbim doar de un interes naţional, ceva care, daţi-mi voie să spun că în nici un caz interes naţional n-a însemnat Ordonanţă de Urgenţă pentru a tripla salariile miniştrilor înainte de vacanţa de vară. Deci dacă acesta este interesul naţional, sigur că trebuie să ne punem serioase întrebări ce doresc de fapt aceste două partide satelit, care menţin artificial Guvernul Ponta în funcţiune".

Citește și: Oprea a făcut anunțul. Cum votează UNPR la moțiunea de cenzură

Generalul e gata să dea jos Guvernul - scenariu UNPR

Deputatul european a mai declarat, într-un interviu acordat RFI, că "moţiunea de cenzură e binevenită, ea atrage atenţia în România şi în afara României asupra a ceea ce se întâmplă de fapt astăzi la conducerea ţării, a Guvernului, respectiv. Pe de altă parte, însă, cred că avem nevoie, România, societatea românească, să înţeleagă mai bine ce înseamnă interes naţional, cine-l defineşte (...). Rămâne la judecata acestor două partide satelit care menţin guvernarea Ponta să înţeleagă dacă acum votând să menţină mai departe un Guvern cu un prim-ministru aflat în proces penal, dacă asta înseamnă interes naţional sau nu".

Citeste si: Ponta, prima reacţie la moţiunea de cenzură

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.