Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Untold a primit distincţia Ambasador al turismului românesc. Brățările Untold și Neversea vor oferi reduceri sau facilități la peste 70 de obiective turistice

news.ro
untold distinctie

Festivalul Untold a primit, marţi, din partea Ministerului Turismului distincţia Ambasador al turismului românesc, fiind primul brand românesc care primeşte acest titlu. De asemenea, brăţările Untold şi Neversea vor oferi, în perioada 5 iulie – 30 septembrie, reduceri sau facilităţi la peste 70 de obiective turistice din întreaga ţară, scrie news.ro.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, după patru ani în care Untold s-a aflat în topul festivalurilor din Europa şi a reuşit să atragă zeci de mii de turişti străini în România, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa a primit marţi, din partea Ministerului Turismului distincţia Ambasador al turismului românesc.

“Astfel, Untold devine primul brand românesc care primeşte această distincţie, fiind în acest fel recunoscute eforturile depuse în promovarea României. Pe lângă turiştii care au ocazia să descopere Transilvania, an de an, mulţi dintre ei ajung să descopere şi litoralul românesc, datorită Neversea”, se arată în comunicat.

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a afirmat cu acest prilej că organizatorii Untold vor avea o misiune în plus: promovarea turismului şi a imaginii României.

“Mă bucur că am avut ocazia să numesc eu, în calitate de ministru al turismului, Untold ambasador al turismului românesc, şi totodată, chiar dacă sunt convins că organizatorii îşi vor face treaba, îmi doresc să-i responsabilizez şi să le spun că de acum vor avea o misiune în plus: promovarea turismului şi a imaginii României. Sunt convins că am ales cei mai potriviţi şi mai reprezentativi parteneri şi chiar mă bucur că au acceptat să primească noua învestitură”, a afirmat ministrul.

La rândul său, directorul general Untold, Bogdan Buta, a precizat că echipa Untold va continua să se implice şi să dezvolte modalităţi de promovare a României.

“Suntem onoraţi să primim această importantă distincţie de ambasador al turismului românesc, din partea Ministerului Turismului şi vă asigurăm că vom continua să ne implicăm şi să dezvoltăm modalităţi de promovare a României, aşa cum am făcut-o încă de la prima ediţie a festivalului Untold”, a declarat Bogdan Buta.

Citește și: Adele își va lansa cel de-al patrulea album de studio în preajma Crăciunului

Untold continuă campania „Transilvania All Inclusive” lansată în 2016, transformând-o, în anul centenarului, în „România All Inclusive”. Din acest an s-a alăturat campaniei şi festivalul Neversea, astfel că, de la munte până la malul Mării Negre, campania „România All Inclusive” îşi propune să transforme ţara în cel mai mare resort din lume, a precizat sursa citată.

Totodată, în parteneriat cu Ministerul Turismului, brăţările de festival Untold şi Neversea vor oferi în perioada 5 iulie -30 septembrie reduceri sau alte facilităţi la peste 70 de obiective turistice importante din întreaga ţară. “Pentru a putea promova turiştilor cât mai multe atracţii ale României, anul acesta este disponibilă platforma online atat pe untold.com/romania-all-inclusive cât şi pe neversea.com/romania-all-inclusive, unde pot fi încărcate în mod gratuit obiective turistice (castele, muzee, conace, complexe turistice de tip hotel-restaurant), singura obligaţie a operatorilor fiind de a oferi un beneficiu posesorilor de brăţară Untold şi Neversea 2018”, se mai arată în comunicat.

Înscrierile pe plaftormă pot fi făcute până la data de 1 august 2018. Toate obiectivele turistice care se vor înscrie în platformă vor fi promovate atât pe site-urile celor două festivaluri cât şi în timpul acestora, în cadrul standului România All Inclusive.

Festivalul Untold are loc la Cluj Napoca între 2-5 august, iar festivalul Neversea, pe o plajă din Constanţa, între 5 şi 8 iulie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.