Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Unul dintre cei mai emblematici torţionari ai dictaturii argentiniene a murit la vârsta de 93 de ani

laizquierdadiario.com
Miguel Etchecolatz

Unul dintre cei mai emblematici torţionari ai dictaturii argentiniene (1976-1983), Miguel Etchecolatz, condamnat de nouă ori la închisoare pe viaţă, a murit sâmbătă la vârsta de 93 de ani, au anunţat organizaţii de apărare a drepturilor omului, relatează AFP.

Fost şef adjunct al poliţiei din provincia Buenos Aires, Miguel Etchecolatz a condus aproximativ 20 de lagăre de tortură, unde mii de persoane au fost ucise după ce au fost răpite.

El a murit de insuficienţă cardiacă într-o clinică unde fusese internat acum câteva zile, conform unor media.

"Nu a avut niciodată un cuvânt pentru dispăruţi", şi-a exprimat regretul deputata şi activista de stânga Myriam Bregman, potrivit Agerpres.ro.

"Din cauza postului pe care îl ocupam, am fost nevoit să ucid, iar dacă ar fi să o fac din nou, aş face-o", a spus el în timpul unuia dintre numeroasele sale procese.

Miguel Etchecolatz a fost condamnat în mai de un tribunal din La Plata (60 km sud de Buenos Aires) pentru sechestrarea şi torturarea a şapte persoane şi pentru asasinarea a patru dintre ele, fapte care au avut loc în 1976 la centrul de detenţie clandestin din La Plata.

A fost a noua pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pronunţată împotriva lui Etchecolatz, care era închis la Ezeiza, la sud de Buenos Aires, şi care a urmărit verdictul de la distanţă, spitalizat din cauza unui acces de febră.

Fostul torţionar a fost condamnat anterior la închisoare pe viaţă la sfârşitul lui 2020, la finalul unui proces de doi ani alături de alţi zece acuzaţi, în legătură cu 84 de cazuri de răpiri, acte de tortură şi crime.

Unul dintre martorii-cheie din numeroasele sale procese, Julio Lopez, fost deţinut torturat sub dictatură, a "dispărut" când se ducea la o audiere la tribunal în 2006. Dispariţia acestui bărbat de 77 de ani, care a stârnit o indignare profundă, nu a fost elucidată niciodată.

Conform organismelor de apărare a drepturilor omului, circa 30.000 de persoane au dispărut sub dictatură.

De la reluarea proceselor dictaturii la mijlocul anilor 2000, după peste un deceniu de măsuri şi legi de amnistie extrem de controversate, aproximativ 1.060 de persoane au fost condamnate pentru crime împotriva umanităţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.