Uraganul Rachel a atins joi categoria a 3-a, după ce s-a intensificat "rapid" în timp ce avansa în largul coastelor mexicane de la Oceanul Pacific, conform informaţiilor furnizate de Serviciul Meteorologic Naţional (SMN) din Mexic, informează agenţia de presă EFE, potrivit Agerpres.
Ochiul uraganului se afla joi, la ora locală 15:00 (21:00 GMT), la 390 km sud de Cabo San Lucas, în statul mexican Baja California Sur, şi la 415 km vest-sud-vest de Cabo Corrientes, în statul Jalisco.
Uraganul Rachel, însoţit de vânturi maxime susţinute de 195 km/h şi de rafale de 240 km/h, se deplasa în direcţie vest-nord-vest cu o viteză de 6 km/h, conform raportului SMN.
Ciclonul a atins categoria a 2-a joi dimineaţă, la aproape o zi după ce a devenit uragan de categoria 1, prima pe scara Saffir-Simpson cu cinci trepte de intensitate.
Ciclonul Rachel, iniţial furtună tropicală, s-a format în largul coastelor sudice ale Mexicului şi, de atunci, s-a intensificat pe măsură ce avansa în Oceanul Pacific. "Rachel s-a intensificat rapid, devenind un uragan de categoria a 3-a", a precizat SMN, avertizând totodată asupra precipitaţiilor abundente şi a valurilor de până la patru metri înălţime.
Potrivit prognozelor, fenomenul va provoca ploi intense, cu cantităţi cuprinse între 15 şi 150 mm, în statele Baja California Sur şi Sinaloa, precum şi precipitaţii foarte abundente, cu cantităţi cuprinse între 50 şi 75 mm, în statele Nayarit şi Jalisco.
SMN a avertizat că precipitaţiile generate de uraganul Rachel ar putea provoca alunecări de teren, creşterea nivelului cursurilor de apă şi inundaţii în zonele joase.
Uraganul Rachel avansează în zona coastelor mexicane recent afectate de uraganul Polo, care s-a menţinut timp de peste 48 de ore la categoria a 5-a înainte de a atinge uscatul de două ori, mai întâi în Baja California Sur şi apoi în statul Sonora.
Pentru sezonul 2026, Mexicul se aşteaptă la 18-21 de cicloane în Oceanul Pacific, dintre care între patru şi cinci ar putea fi uragane majore.





























Comentează