Urmările războiului din Ucraina: cheltuielile militare din întreaga lume au ajuns la un nivel record
Războiul din Ucraina a determinat statele lumii să facă investiții record în domeniul militar, potrivit unui grup de experți din Suedia, anunță Mediafax.
Potrivit experților, anul trecut au fost cheltuite 1,79 trilioane de lire sterline în toată lumea. Creșterea cea mai mare a fost în Europa, susțin suedezii citați de Sky News.
Cheltuielile la nivel global au crescut cu 3,7%. În Europa acestea au crescut cu 13% fiind cea mai abruptă creștere anuală din ultimii 30 de ani, a stabilit Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI).
Suedezii au mai anunțat că, anul trecut, cele mai mari cheltuieli le-au avut SUA, China și Rusia
Ajutorul militar acordat Ucrainei și preocupările legate de o amenințare sporită din partea Rusiei „au influențat puternic deciziile privind cheltuieli în multe alte state", a precizat SIPRI.
Suedezii au mai anunțat că, anul trecut, cele mai mari cheltuieli le-au avut SUA, China și Rusia. Împreună, cele trei țări au reprezentat 56% din cheltuielile globale.
Această creștere „este un semn că trăim într-o lume din ce în ce mai nesigură", a declarat Nan Tian, cercetător în cadrul programului SIPRI.
Unele dintre cele mai puternice creșteri au fost observate în țările din apropierea Rusiei: Finlanda (36 %), Lituania (27 %), Suedia (12 %) și Polonia (11 %).
Comentează