Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Urmărire cu peripeții: Politiștii din Suceava au tras 5 focuri de avertisment pentru a prinde un tânăr de 21 de ani

obiectivbr.ro
politist-politia-romana

Un tânăr de 21 de ani care nu a oprit la semnalele polițiștilor a fost urmărit în noaptea de sâmbătă spre duminică în județul Suceava. Pentru prinderea tânărului, care a abandonat mașina și a fugit într-o zonă cu vegetație, polițiștii au tras 5 focuri de avertisment.

Potrivit IPJ Suceava, în jurul orei 22.00, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Suceava, acționând pe DN2 în cadrul unei razii, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care rula dinspre municipiul Suceava către localitatea Pătrăuți, conform mediafax.

Șoferul nu a oprit și a mărit viteza de deplasare, echipajul de poliție pornind în urmărire cu folosirea semnalelor acustice și luminoase.

Pe raza localității Pătrăuți, șoferul a coborât din mașină și a fugit intr-o zona izolată cu vegetație abundentă, polițiștii inițiind urmărirea pe jos, executând somațiile verbale legale și ulterior efectuând 5 focuri de avertisment în plan vertical, tânărul urmărit reușind să fugă pe terenul accidentat.

„Polițiștii au acționat gradual prin evaluarea permanentă a pericolului social al faptei și al posibilelor urmări generate de folosirea armamentului din dotare, nefiind executat foc la nivelul membrelor inferioare asupra persoanei urmărite pe parcursul urmăririi pedestre și nici foc pe parcursul urmării auto asupra pneurilor vehiculului, întrucât în habitaclu se observau alte 3 siluete în afara șoferului, existând inclusiv posibilitatea ca persoanele să fie minore. Ceilalți trei ocupanți ai mașinii au fost legitimați de polițiști, stabilindu-se că erau 2 fete și un tânăr cu vârste cuprinse între 19 și 20 ani”, potrivit Poliției Suceava.

Polițiștii au reușit să stabilească identitatea șoferului, un tânăr de 21 de ani din localitatea Pătrăuți, care a fost găsit acasă. Aceasta a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. De asemenea, s-a stabilit că șoferul are permis de conducere valabil, iar vehiculul deține toate documentele în regulă.

„În urma cercetărilor s-a stabilit că gestul de a nu opri la semnalul regulamentar s-a datorat impulsului de moment și instigării pasagerului de pe bancheta din spate”, arată polițiștii.

Șoferul a fost amendat cu 2.320 de lei și s-a dispus suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 150 zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.