Urmează România? Joe Biden a convins Spania să transforme două baze militare în tabere pentru refugiaţi afgani

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 22-08-2021

Actualizat: 22-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images

Preşedintele american Joe Biden şi premierul spaniol Pedro Sanchez au convenit ca două baze militare din sudul Spaniei să fie folosite pentru a primi afgani care au lucrat pentru guvernul american, a anunţat duminică guvernul spaniol, relatează Reuters.

Într-o conversaţie telefonică de 25 de minute de sâmbătă noapte Biden şi Sanchez au convenit ca bazele de la Moron de la Frontera, din apropiere de Sevilla, şi Rota, din apropiere de Cadiz, să fie folosit pentru refugiaţi din Afganistan până când se fac aranjamente pentru călătoria lor în alte ţări.

Citește și: MĂCEL în apropierea aeroportului din Kabul: Sunt cel puțin 7 morți

"Pedro Sanchez şi Joe Biden au convenit asupra utilizării bazelor de la Moron şi Rota pentru a găzdui afgani care au lucrat cu SUA în perioade de tranzit spre alte ţări", a anunţat guvernul spaniol într-un comunicat dat publicităţii duminică.

"Tocmai am avut o conversaţie substanţială cu preşedintele Joe Biden în care am abordat mai multe subiecte de interes comun, în special situaţia din Afganistan şi colaborarea dintre guvernele noastre în evacuarea cetăţenilor din acea ţară", a postat Sanchez pe Twitter.

Citește și: Cozmin Gușă, despre prăbușirea Afganistanului: Americanii au cheltuit 300 milioane de dolari în fiecare zi, timp de 20 de ani

Un avion care transporta 110 refugiaţi afgani şi familiile lor a ajuns la centrul de tranzit al UE aflat într-o bază militară din afara Madridului sâmbătă seară, între care 36 de persoane care au lucrat pentru administraţia americană în Afganistan.

Baza este folosită pentru a găzdui refugiaţi afgani care au lucrat cu UE şi familiile lor, care apoi se vor muta în alte ţări din blocul comunitar.

Citește și: Homosexualii din Afganistan se tem: Dacă talibanii află despre noi, ne vor da sentința cu moartea .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri