Noi dovezi arheologice rescriu istoria vieții preistorice din nordul Arabiei. Arheologii au dat de o colecție de artă rupestră estimată a fi veche de aproximativ 12.000 de ani. Aceste gravuri uimitoare sugerează că o populație nomadă necunoscută anterior nu doar că a supraviețuit, dar chiar a prosperat în mediul arid și aspru al Deșertului Nefud. Această descoperire răstoarnă convingerile anterioare, indicând faptul că regiunea era locuită și mult mai ospitalieră decât se credea în acea perioadă îndepărtată.
La patru situri izolate, cercetătorii au identificat peste 130 de imagini cu animale de dimensiuni naturale, sculptate pe stânci. Dominante sunt reprezentările de cămile sălbatice, aproximativ 90 la numă, alături de ibecși (capre sălbatice) și ecvide (strămoși ai cailor) însoțiți de pui.
O perioadă în care animalele nu erau încă domesticite
Descoperirea este cu atât mai remarcabilă cu cât majoritatea experților considerau nordul Arabiei nelocuibil la sfârșitul ultimei ere glaciare, acum aproximativ 11.700 de ani. Artefactele dezgropate de cercetători, inclusiv unelte de piatră, vârfuri de săgeți și vetre, confirmă însă că o populație nomadă, extrem de mobilă, a prosperat în zonă timp de peste două milenii.
Maria Guagnin de la Institutul Max Planck pentru Geoantropologie din Jena, co-autoare a studiului publicat în Nature Communications, speculează asupra fascinației artiștilor pentru cămilă: „Mă întreb dacă acești oameni se uitau la cămile și gândeau: ‘Uau, tipii ăștia chiar știu cum să se descurce când nu există apă’.”
Reprezentările cămilelor sunt realizate în postura lor de iarnă – cu blană groasă și gâtul umflat de la ritualurile de împerechere. Deoarece iarna era și sezonul ploios al regiunii, cercetătorii cred că oamenii și cămilele se adunau în jurul micilor lacuri sezoniere (ephemeral watering holes), a căror existență a fost confirmată prin analiza sedimentelor.
Acest lucru sugerează că vânătorii-culegători urmăreau migrațiile cămilelor pe timpul iernii, într-o perioadă în care animalele nu erau încă domesticite.
Un aspect neobișnuit al artei este vizibilitatea sa redusă
Descoperirea cea mai spectaculoasă a avut loc la situl numit Jebel Misma, când echipa arheologului Ceri Shipton a zărit o caravană spectaculoasă de cămile sculptate, scrie gadgetreport.ro.
Shipton a povestit momentul: „Dintr-o dată, soarele a ajuns suficient de [sus] încât să poți vedea [gravurile] pe întreaga stâncă, iar eu am spus: ‘O, Doamne, este acoperită de ele’.”
Un aspect neobișnuit al artei este vizibilitatea sa redusă. Maria Guagnin a descris experiența: „Este un pic ca în Indiana Jones, pentru că o poți vedea doar aproximativ o oră și jumătate dimineața, când răsare soarele… Apoi, soarele se ridică puțin mai mult, pierzi tot contrastul și [arta] devine invizibilă până a doua zi dimineață.”
Hărți sau semne de marcare menite să ghideze vânătorii-culegători însetați către sursele de apă ascunse
Multe dintre gravurile cu cămile sunt suprapuse și prezintă o evoluție stilistică în timp, de la reprezentări realiste la cele mai abstracte sau „cartoonish”. Această schimbare stilistică, susține Guagnin, indică faptul că artiștii dezvoltau un concept comun, împărtășit al cămilei, iar efortul continuu de a actualiza gravurile confirmă utilizarea siturilor pe perioade lungi.
Cercetătorii propun că aceste sculpturi nu erau doar simple opere de artă, ci funcționau ca hărți sau semne de marcare menite să ghideze vânătorii-culegători însetați către sursele de apă ascunse. La situl Jebel Aarnaan, arta a ghidat-o chiar pe Guagnin, care a descoperit că sculpturile marcau o scurtătură către cea mai apropiată sursă de apă.
Uneltele de cioplit găsite la fața locului au fost datate la 12.000 de ani. Arheologul Guillaume Charloux a confirmat că această vechime „transformă profund înțelegerea noastră asupra artei preistorice din Peninsula Arabă,” plasând creațiile cu cămile în aceeași epocă cu apogeul artei rupestre din Europa de Vest.
Comentează