Ursula von der Leyen a venit în România, iar țara noastră poate da lovitura: Plan de 150 de miliarde de euro al Comisiei Europene

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-09-2025 20:44

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost în România, la Constanța, iar vizita a vizat în principal teme de securitate. Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a explicat că România își poate trage serios partea leului din programul SAFE al Comisiei Europene, în valoare 150 de miliarde de euro.

”Astăzi, la Constanța, împreună cu Ursula von der Leyen, Andrius Kubilius, Nicușor Dan și Oana Țoiu, am discutat despre cum întărim securitatea Europei pe Flancul Estic.

Programul SAFE, în valoare de 150 de miliarde de euro, va permite achiziții comune europene pentru o înzestrare modernă și, pentru o parte dintre aceste echipamente contractate, deschiderea de capacități de producție chiar în România. Asta înseamnă investiții directe, locuri de muncă și o industrie de apărare mai puternică.

Portul Constanța este și va rămâne un nod strategic. Am discutat despre finanțare europeană pentru dezvoltarea unei noi dane militare, dedicată navelor NATO și românești - un pas esențial pentru securitatea Mării Negre.

De asemenea, extinderea bazei Mihail Kogălniceanu, care devine un hub major pentru NATO, va aduce beneficii economice și logistice uriașe pentru România.

România a demonstrat reziliență, a combătut dezinformările și a rezistat intimidărilor Moscovei. Suntem un partener de încredere și vom continua pe acest drum.”, scrie Ionuț Moșteanu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri