Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

US Open: Rafael Nadal şi Carlos Alcaraz, calificaţi în optimi de finală

atptour.com
rafael nadal

Tenismenii spanioli Rafael Nadal şi Carlos Alcaraz, doi dintre favoriţii ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open, s-au calificat în optimile de finală ale aceste competiţii, dotată cu premii totale de 60 de milioane de dolari, în urma victoriilor obţinute sâmbătă la Flushing Meadows.

Nadal, numărul 3 mondial, s-a impus cu 6-0, 6-1, 7-5 în faţa francezului Richard Gasquet, victima sa preferată, pe care l-a învins pentru a 18-a oară în tot atâtea confruntări, informează Agerpres.

Campionul iberic, în vârstă de 36 de ani, deţinătorul recordului de titluri de Grand Slam (22), a cucerit de patru ori trofeul la US Open, ultima oară în 2019. El îl va avea ca adversar în turul următor pe americanul Frances Tiafoe, care a trecut cu 7-6 (9/7), 6-4, 6-4 de argentinianul Diego Schwartzman.

Carlos Alcaraz (19 ani), noua senzaţie a circuitului profesionist de tenis, l-a expediat la rândul său în trei seturi, 6-3, 6-3, 6-3, pe americanul Jenson Brooksby, după 2 ore şi 11 minute de joc, confirmându-şi statutul de pretendent la titlu.

Alcaraz, ocupantul locului 4 în clasamentul ATP, a devenit cu această ocazie cel mai tânăr jucător care atinge turul al patrulea la US Open pentru al doilea an consecutiv, după americanul Pete Sampras (în 1989 şi 1990), conform ATP Tour.

Spaniolul îl va înfrunta în optimi pe croatul Marin Cilic, campion la US Open în 2014, care l-a învins greu, cu 7-6 (13/11), 6-7 (3/7), 6-2, 7-5, pe britanicul Daniel Evans.

Rezultate - turul 3:

Ilia Ivaşka (Belarus) - Lorenzo Musetti (Italia/N.26) 6-4, 3-6, 6-2, 6-3

Marin Cilic (Croaţia/N.15) - Daniel Evans (Marea Britanie/N.20) 7-6 (13/11), 6-7 (3/7), 6-2, 7-5

Carlos Alcaraz (Spania/N.3) - Jenson Brooksby (SUA) 6-3, 6-3, 6-3

Cameron Norrie (Marea Britanie/N.7) - Holger Rune (Danemarca/N.28) 7-5, 6-4, 6-1

Andrei Rublev (Rusia/N.9) - Denis Shapovalov (Canada/N.19) 6-4, 2-6, 6-7 (3/7), 6-4, 7-6 (10/7)

Frances Tiafoe (SUA/N.22) - Diego Schwartzman (Argentina/N.14) 7-6 (9/7), 6-4, 6-4

Rafael Nadal (Spania/N.2) - Richard Gasquet (Franţa) 6-0, 6-1, 7-5

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.