Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Usik își dorește ca meciul cu Fury să aibă loc în februarie 2024

 Tyson Fury

Boxerul ucrainean Oleksandr Usik, deţinătorul centurilor mondiale WBA, IBF, WBO, IBO la categoria grea, se aşteaptă ca meciul de unificare cu britanicul Tyson Fury, campion mondial WBC, să aibă loc în Arabia Saudită în luna februarie, transmite Reuters.

Contractul pentru meciul dintre cei doi a fost semnat în septembrie, dar data prevăzută iniţial de 23 decembrie nu este realistă, după ce campionul britanic a câştigat greu la puncte, după ce a fost pus la podea, meciul cu fostul campion de arte marţiale UFC, Francis Ngannou, din 28 octombrie, potrivit Agerpres.

Cei doi campioni sunt neînvinşi în ringul profesionist până acum.

Usik, care se află într-un stagiu de pregătire la Valencia, a spus că data luptei ar trebui să fie decisă săptămâna viitoare: ''Ar putea fi februarie şi mi-ar plăcea foarte mult să fie februarie. Eram gata să lupt pe 23 decembrie, dar din moment ce Fury a suferit nişte accidentări în ultima luptă, a fost trimis la podea, atunci probabil că meciul va fi amânat pentru anul viitor".

Lennox Lewis a fost în 1999 ultimul campion absolut al categoriei grea, când a deţinut cele patru centuri mondiale importante.

''O să lucrez mai mult la aspectul tehnic. Din punct de vedere tehnic, nimic nu se schimbă. Mai am puţin timp pentru nişte sarcini suplimentare, şi asta este. Nu mă gândesc deloc la Tyson Fury... Mă gândesc la mine, la echipa mea, la familia mea. Nu trebuie să mă gândesc la adversarul meu. Trebuie doar să fiu cu el, să lupt şi atât'', a declarat Usik.

Boxerul ucrainean a vorbit despre prietenii care luptă în prima linie contra Rusiei, despre credinţă şi inspiraţia regretatului său tată, şi l-a avertizat pe Fury că va lua toate astea cu el în ring: ''Tot ceea ce fac astăzi, realizările mele, victoriile mele, eforturile mele sunt concentrate spre a-mi onora ţara şi familia''.

Ucraineanul spera să joace şi un rol mai important în dezvoltarea sportului. El este cofondator al Ready to Fight www.rtfight.com, o platformă socială digitală pentru a conecta boxerii cu antrenori, manageri, agenţi, parteneri de sparring, profesionişti în medicina sportivă, promotori, sponsori şi fani.

Usik a spus că ideea a venit cu mult timp în urmă, când a avut probleme în a găsi parteneri de încredere şi facilităţi de antrenament adecvate în străinătate: ''Această platformă oferă mult mai multe oportunităţi pentru un sportiv şi mult mai puţine oportunităţi pentru cei care doresc să-i înşele pe sportivi''.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.