USR a numit un fost șef al IPJ Gorj, exclus din partid pentru hărțuire, la conducerea unei fabrici de armament: Sunt polițist și un inginer de construcţii de maşini foarte aplicat

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 25-02-2026 20:16

Actualizat: 25-02-2026 21:15

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Numire cu scântei la o fabrică strategică de armament. Miniștrii USR de la Apărare și economie anunță că fostul șef al IPJ Gorj e omul potrivit pentru funcție fiindcă îl recomandă experiența.

Cum explică USR numirea

Ministrul USR al Apărării Radu Miruţă, fost ministru al Economiei, şi succesorul său Irineu Darău explică numirea controversată a lui Viorel Salvador Caragea, fost comandant al IPJ Gorj, în funcţia de administrator special la una dintre fabricile de armament strategice din industria de apărare: UM Sadu, din judeţul Gorj, afirmând că acesta a arestat 17 oameni care furau din fabrică.”Un om care a arestat 17 oameni care furau dintr-o fabrică unde tu acum te duci nu să decizi, că nu poate să decidă el, decide conducerea fabricii, dar te uiţi cu ochiul vigilent al ministrului pe ce decizii iau oamenii de acolo”, explică Miruţă pentru Cotidianul. Colegul său de partid, ministrul Economiei Irineu Darău invocă într-o declaraţie pentru G4Media, ”ampla acţiune de arestare a unor hoţi de piese de armă (!) chiar de la Sadu”, dar şi ”studiile şi experienţa în poliţie, inginerie, management şi criminalistică”. La rândul său, Caragea precizează că este inginer construcţii de maşini. ”Am făcut studiile la Petroşani, sunt TCM-ist. Am studii juridice, absolvent al Facultăţii de Drept. Am dat un doctorat la facultatea din Petroşani şi am vreo trei mastere”, a declarat el.

Presa scrie că Viorel Caragea ar fi un personaj controversat

G4Media a relatat că Viorel Salvador Caragea, fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, este un personaj controversat. A fost membru USR doar pentru o zi. A demisionat după ce Clotilde Armand a cerut excluderea sa din partid pe motiv că ar fi fost acuzat de hărţuire sexuală şi trafic de influenţă. Patru ani mai târziu, Caragea s-a înscris în AUR, de unde el afirmă că a plecat după câteva săptămâni.

Ministrul Apărării: „A fost de două ori premiat de MAI ca fiind Poliţistul Anului”

Radu Miruţă a spus că a vizitat uzina pe vremea când era ministrul al Economiei, iar că „lucrurile merg foarte prost acolo”.

”Vizitând fabrica, am văzut un moment în care toată lumea a fost foarte îngrijorată că, pentru singura dată în istoria, cred că post-decembristă, cineva a venit şi a arestat vreo 17 oameni pentru că furau din uzină. Mi-a rămas în cap şi am plecat mai departe”, a spus Radu Miruţă, pentru  Cotidianul.

El a relatat că a vorbit cu Ministrul Economiei, care i-a spus că Viorel Salvador Caragea îndeplineşte toate condiţiile legale.

„Eu nu ştiu toate caracteristicile acestui om, dar din punctul meu de vedere, un om care a arestat 17 oameni care furau dintr-o fabrică unde tu acum te duci nu să decizi, că nu poate să decidă el, decide conducerea fabricii, dar te uiţi cu ochiul vigilent al ministrului pe ce decizii iau oamenii de acolo…strict judecând din punctul ăsta de vedere, cred că este de ajutor”, afirmă Miruţă, citat de Cotidianul.

Caragea a fost de două ori premiat în interiorul MAI ca fiind poliţistul anului

”Mă gândesc că la Ministerul de Interne, unde e concurenţă între toţi poliţiştii, nu se dau premiile astea decât dacă se găsesc nişte caracteristici în spate”, a explicat Radu Miruţă.

Ministrul Economiei, despre Caragea: Se remarcă şi ampla acţiune de arestare a unor hoţi de piese de armă chiar de la Sadu. Nu există niciun fel de suspiciuni de integritate 

”Decizia de numire a d-lui Viorel Caragea a fost luată ţinând cont studiile şi experienţa în poliţie, inginerie, management şi criminalistică. Se remarcă şi ampla acţiune de arestare a unor hoţi de piese de armă (!) chiar de la Sadu. Nu există niciun fel de suspiciuni de integritate a d-lui Caragea. Apartenenţa politică sau opiniile politice personale ale dânsului nu sunt un criteriu de evaluare. MEDAT va urmări obiectiv activitatea şi rezultatele dânsului în rolul său de administrator special la Sadu – remunerat cu aproximativ 3000 RON”, afirmă Darău în răspunsul transmis G4Media.

 Caragea: Sunt inginer construcţii de maşini. Am făcut studiile la Petroşani, sunt TCM-ist. Am studii juridice, absolvent al Facultăţii de Drept. Am dat un doctorat la facultatea din Petroşani şi am vreo trei mastere / Uzina Mecanică Sadu este ultima unitate de elită a judeţului Gorj. Mama şi bunica au lucrat în fabrică

”Înţeleg că a venit la uzină ordinul, eu nu l-am văzut. M-a numit domnul ministru după ce am aplicat la interviu acum vreo două luni. Mi s-a spus că o să primesc răspunsul. Eu aşa o consider, o numire pe criterii profesionale. Au dorit să ştie ce s-a întâmplat, ce se poate face la Uzina Mecanică Sadu. Dumnealor au analizat. Eu n-am primit oficial numirea, e decizia dumnealor. Un lucru este cert: Uzina Mecanică Sadu este ultima unitate de elită a judeţului Gorj. Mama şi bunica au lucrat în fabrică”, a declarat Caragea pentru G4Media.ro.

Cum se recomandă Caragea pentru post

”Sunt inginer construcţii de maşini. Am făcut studiile la Petroşani, sunt TCM-ist. Am studii juridice, absolvent al Facultăţii de Drept. Am dat un doctorat la facultatea din Petroşani şi am vreo trei mastere, dar nu asta contează. Cred că cel mai mult a atârnat în această selecţie a mea, pentru care am aplicat, faptul că în 25 martie 2013 sunt cel care a condus o acţiune foarte amplă la fabrica de armament. Eu am avut dosarul şi acţiunea. Ofiţerul sub acoperire a cumpărat cartuşe şi am făcut o percheziţie foarte amplă. Iar ce s-a găsit acolo a fost foarte delicat. Pe lângă faptul că am fost poliţist, sunt inginer de construcţii de maşini foarte aplicat”, a explicat Caragea pentru G4Media.ro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri