USR a votat aderarea la ALDE european

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 22-06-2019

Actualizat: 22-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Comitetul Politic al USR a votat sâmbătă aderarea la partidul liberal ALDE european, potrivit News.ro.

”Pot să confirm că am avut o decizie care este una istorică. USR devine parte a ALDE european. Săptămâna viitoare, în Elveţia, la Consiliul ALDE Europa, vom depune candidatura USR, astfel încât, probabil, la Congresul din toamnă, de la Atena, să participăm deja cu delegaţi şi să facem parte din structura acestui partid european. Ne afiliem la ADE Europa, care va ajuta deschiderea şi creşterea capacităţii interne de a propune soluţii şi de a putea să guvernăm credibil în 2020 în cadrul acestei alianţe”, a declarat liderul USR Dan Barna.

El a precizat că a fost actualizat stadiul negocierilor cu PLUS şi că în a doua parte a a şedinţei discuţiile continuă cu amendamentele la statut şi cu câteva reglementări interne.

Citește și: LOVITURĂ DE TEATRU în cazul fetiței luată cu mascații! Asistenta maternală spune că NU a refuzat adopția: 'Am fost obligată să semnez o hârtie' .

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri