Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR anunţă că a reuşit, în Senat, să scoată din noul Cod Silvic multe din prevederile care ar fi distrus, iremediabil, pădurile din România

alephnews.ro
senat

Noul Cod Silvic a fost dezbătut şi votat pe articole în Comisiile reunite pentru Apă şi păduri, respectiv Mediu. Majoritatea amendamentelor depuse de USR au fost însuşite de Ministerul Mediului şi se vor regăsi în noul Cod Silvic, care urmează să fie votat, pe 29 aprilie, în Plenul Senatului, anunţă USR.

Deputata USR Diana Buzoianu, vicepreşedintă a Comisiei pentru Mediu din Camera Deputaţilor, arată că amendamentele USR susţinute de Ministerul Mediului şi adoptate apoi în comisiile de la Senat reprezintă succese majore, prin care se asigură conservarea, dezvoltarea şi exploatarea durabilă a pădurilor din România.
”Sigur, mai sunt paşi până la o reformă reală în domeniu şi multe prevederi ar putea fi îmbunătăţite. PSD şi PNL trebuie să înţeleagă că miza nu este mică, este respectarea dreptului tuturor românilor de a trăi o viaţă sănătoasă, de a respira un aer curat, de a se bucura generaţii la rând de pădurile seculare”, a declarat deputata USR Diana Buzoianu.
O parte din amendamentele USR care au fost incluse în Codul Silvic prevăd că nu vor fi mărite suprafeţele pe care pot fi construire de case de vacanţă în mijlocul pădurilor. s-a acceptat revenirea la confiscarea vehiculelor cu care s-a transportat ilegal material lemnos a fost reglementat favorabil accesul în pădure pentru vizitatori şi turişti iar statul va fi obligat să se constituie parte civilă şi să recupereze pagubele atunci când sunt prejudicii pentru pădurile din România.
Senatorul USR Aurel Oprinoiu, preşedintele Comisiei pentru mediu, spune că, deşi multe amendamente ale USR au fost admise, altele, care ar fi fost de natură să accelereze reformele în domeniul silvic sau ar fi protejat mai bine pădurile şi copacii din parcuri şi spaţii urbane, au fost blocate sau respinse.
„Am reuşit să îndreptăm o bună parte din prevederile formei iniţiale a Codului Silvic. Am reuşit să-i convingem şi pe ceilalţi senatori din comisii şi pe ministrul Mediului că amendamentele noastre sunt raţionale şi sunt de natură să asigure atât sănătatea pădurilor, cât şi exploatarea masei lemnoase, dacă legea este respectată”, afirmă senatorul USR Aurel Oprinoiu.
Activistul de mediu Mihai Goţiu, fost senator USR, spune că la dezbateri am avut o nouă dovadă că majoritatea PSD-PNL luptă cu tăierile ilegale de păduri doar prin declaraţii publice.
„Când s-a pus problema ca într-adevăr să le confiscăm camioanele hoţilor de lemn, am avut o opoziţie foarte puternică, dusă până la ameninţarea ca reprezentanţii societăţii civile să fie scoşi afară din sală. N-am găsit susţinere pentru stoparea tăierii copacilor din parcuri şi alte spaţii verzi din oraşe, pentru a preîntâmpina crima de mediu care s-a întâmplat în parcul IOR din Bucureşti. Dacă nu ne vor asculta aici, în Parlament, probabil că ne vor asculta în stradă, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte ocazii atunci când a fost vorba de păduri”, spune Mihai Goţiu.
USR spune că va continua lupta pentru apărarea pădurilor României la Camera Deputaţilor, care este camera decizională pentru adoptarea Codului Silvic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.