Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR cere alegeri ANTICIPATE la Iași: 'Mihai Chirica trebuie DEMIS' / apel la Klaus Iohannis

inquamFOTO/Octav Ganea
ionut mosteanu

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, a transmis, vineri, că primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, trebuie demis "urgent" din PNL şi organizate alegeri locale anticipate.

"Se impune o reacţie imediată din partea liderilor PNL şi a preşedintelui Klaus Iohannis. În acest moment avem un primar de municipiu care nu îşi mai poate exercita funcţia. Mihai Chirica a fost pus oficial sub control judiciar. Chirica este un campion al dosarelor penale, deschise de DNA şi DIICOT. Mihai Chirica trebuie demis urgent din PNL şi organizate alegeri anticipate locale la Iaşi", a scris Moşteanu, pe Facebook, relatează Agerpres.

Mihai Chirica a fost pus sub urmărire de DNA, sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) şi instigare la uzurparea funcţiei, într-un dosar legat de construirea ilegală a unui bloc. Conform DNA, Chirica a fost plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care nu are voie să exercite funcţia de primar.

Mihai Chirica a anunţat că va contesta măsura controlului judiciar dispusă în cazul său. Până la reluarea atribuţiilor, acestea vor fi exercitate de către viceprimarul Daniel Juravle.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.