DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

USR se pune rău cu Israel şi SUA: Intervenţie tranşantă în scandalul Muzeului Holocaustului

usr uniunea salvati romania

Deputatul USR Iulian Bulai i-a cerut, vineri dimineaţă, ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, să organizeze consultări publice după ce joi seară instituţia pe care el o conduce a anunţat că va fi creat un complex muzeal ce va cuprinde Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în România, pentru care se are în vedere spaţiul dintre Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, transmite news.ro.

STIRIPESURSE.RO relata recent că în sprijinul proiectului Muzeului Holocaustului au existat intervenţii inclusiv din partea unor ambasade.

Bulai, membru în Comisia pentru cultură din Cameră, a reiterat că Breaz trebuie să demisioneze şi a cerut explicaţii privind raţiunile care au dus la reluarea ideii promovate de Victor Ponta în 2013.

„Peste noapte, în miezul verii, fără consultare publică, fără analize de oportunitate, Ministerul Culturii din Guvernul Dăncilă reîncălzeşte o idee-«far» a Guvernului Ponta: comasarea Muzeului Ţăranului Român (MŢR) cu Muzeul Satului şi Muzeul Antipa, plus viitorul Muzeu al Istoriei Evreilor”, a scris deputatul pe Facebook.

El spune că este „o idee la fel de nefericită în 2019 precum s-a dovedit şi-n 2013, care va distruge practic un muzeu, MŢR, cu identitate distinctă de peste 100 de ani, fondat de Regele Carol I, şi va aduna haotic merele unui muzeu de ştiinţe naturale cu perele unui muzeu antropologic şi merele unui muzeu etnografic cu perele unui muzeu de rememorare istorică”.

„Abia aştept să aud cine este personalitatea complexă, multidisciplinară, care ar putea conduce această struţo-cămilă - nu-mi imaginez că PSD nu are deja pe cineva în minte”.

El a încheiat: „Îi solicit ministrului Breaz - despre care sper că va înţelege odată şi-odată că nu are nici minima înţelegere a domeniului cultural şi trebuie să-şi dea demisia - să organizeze consultări publice în privinţa acestei comasări şi să facă publice raţiunile pentru care a reluat ideea din 2013, spectaculos eşuată, a lui Victor Ponta”.

Pe site-ul MCIN a fost publicat joi seară următorul anunţ: „Va fi creat un complex muzeal care să cuprindă Muzeul Naţional al Satului «Dimitrie Gusti», Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» şi viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, pentru care se are în vedere locaţia existentă între Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român”, este publicat pe site-ul ministerului”.

Acesta a venit la câteva ore după ce ministrul Breaz declara într-o conferinţă de presă: „În momentul de faţă, elaborăm o Hotărâre de Guvern de înfiinţare a acestui muzeu. Nimeni nu a spus «acolo se va face muzeul respectiv». După ce se va înfiinţa muzeul, vom decide şi, de comun acord, poate şi printr-o consultare publică, vom vedea unde vom înfiinţa muzeul respectiv (...) Repet: locaţia nu a fost stabilită pe terenul dintre Muzeul «Antipa» şi Muzeul Ţăranului Român. Ca să excludem orice speculaţie”.

Contactat de News.ro vineri dimineaţă, directorul general al Muzeului „Antipa” şi-a exprimat suprinderea faţă de noutăţi şi a precizat că nu a fost înştiinţat oficial. Conducerea muzeului se va întâlni astăzi pentru a analiza opţiunile.

După ce în 2016, consilierii Primăriei Municipiului Bucureşti au votat ca imobilul din strada Lipscani 18-20 să fie acordat Muzeului Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului în România, anul acesta cei mai mulţi dintre ei s-au răzgândit, iar reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel”, care coordonează proiectul, s-au văzut în situaţia de a căuta un alt spaţiu de cel puţin 5.000 de metri pătraţi utili.

Mandatat de Guvern, managerul Institutului „Elie Wiesel” a găsit acest spaţiu dintre MŢR şi „Antipa” şi l-a propus spre preluare pentru Muzeul Holocaustului. În luna martie a acestui an, el anunţa că finalizarea lui a fost prelungită cu până la un an şi jumătate, până în 2022.

Alexandru Florian, directorul general al Institutului, a precizat că MNIEHR trebuie să se afle într-o zonă centrală, unde există şi alte muzee, şi nu „aruncat undeva” în oraş.

Subiectul trebuia discutat în Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor în urmă cu două săptămâni, însă ministrul Breaz nu a dat curs invitaţiei de a participa la dezbatere. Astfel, discuţia a fost amânată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.