Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR taxează o gafă a lui Vasile Dîncu: intelectualul PSD nu prea are proprietatea termenilor

vasile dincu

„Așa-zisul intelectual PSD nu prea are proprietatea termenilor, probabil a vrut să zică montaj. Trebuie demis, e decuplat”, spune la RFI Ionuț Moșteanu, în replică la declarația lui Vasile Dîncu, ministrul Apărării, care a acuzat o „montură useristă”.

Vasile Dîncu trebuie demis, pentru că este decuplat și nu-și înțelege jobul, declară la RFI purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu. Ministrul Apărării, criticat pentru afirmațiile privind negocierile Ucrainei cu Rusia, acuză o ”montură useristă”.

Vasile Dîncu a spus recent la Prima TV că singura șansă a păcii în Ucraina poate să fie negocierea cu Rusia. O declarație taxată apoi atât de președintele Klaus Iohannis, cât și de liderul PSD, Marcel Ciolacu. La rândul său, întrebat dacă-l va demite pe ministrul Apărării, premierul Nicolae Ciucă a răspuns că va discuta cu Vasile Dîncu după ce revine în țară de la reuniunea NATO de la Bruxelles. De partea sa, social-democratul declară la TVR Info că nimeni nu i-a cerut demisia până acum și că totul este o ”montură useristă”.

„În primul rând, observ că așa-zisul intelectual PSD nu prea are proprietatea termenilor. Oricum ne-am uita în dicționar la cuvântul montură, n-are nici o legătură cu ce se întâmplă. Probabil, a vrut să zică montaj. Treaba dânsului cum înțelege lucrurile, dar această guvernare are pretenția să facă absolut ce vrea și nimeni să nu zică nimic, batista pe țambal, ăsta este simbolul acestei guvernări. Or USR de fiecare dată a atras atenția când acești guvernanți și cei dinainte au făcut lucruri care ne pun în pericol ca țară”, spune Ionuț Moșteanu.

Purtătorul de cuvânt al USR consideră că ”ministrul ăsta trebuie demis”.

„Ministrul acesta pune în umbră toate eforturile românilor de sprijin pentru refugiații ucraineni (...). Or vine un astfel de ministru și preia din manualul de propagandă al lui Putin și înlătură practic, pune în umbră toate aceste eforturi, pune în umbră parteneriatul pe care îl avem cu NATO, cu statele europene. Consiliul Europei a declarat Rusia stat terorist. Or nu negociezi cu teroriștii. Domnul Dîncu trebuia să știe foarte bine acest lucru (...). Este decuplat, dezinformat, nu-l interesează și nu-și înțelege jobul pe care-l are”, conchide Moșteanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.