E devreme pentru scenarii prezidențiale în perspectiva anului 2019. Cabinetul Cioloș abia a fost instalat. Și, totuși, cursul evenimentelor poate intra pe culoare nebănuite.
Ce se vede chiar după primele zile de când fostul comisar european a preluat frâiele Executivului? Se vede o partitură nouă, care n-a mai fost jucată până acum în România de vreun demnitar într-o funcție atât de înaltă. E greu de spus în acest moment dacă omul Cioloș joacă doar un rol, bine ales, sau dacă, în mod natural, personalitatea sa îl împinge spre o asemenea modalitate de expresie.
Deci, ce vedem? Vedem un personaj modest, fără infatuări inutile, fără ”cocoșismele” binecunoscute ale politicienilor de pe malurile Dâmboviței, cu o stăpâniore de sine de invidiat, dispus oricând să-și recunoască o greșeală, gata îndată să și-o repare. Să recunoaștem, o noutate în politica de la București. Nici țâfna lui Traian Băsescu, nici ironiile și răutățile lui Victor Ponta, nici inabilitățile lui Emil Boc. Deși, dacă te uiți mai bine, Cioloș are ceva din fostul premier PDL. Dar poate că asemănarea e doar o coincidență a caracteristicilor ardeleanului molcom.
Sigur e că Cioloș nu e nici Iohannis, tot ardelean, sas la origini. Comunică mai bine, e mai vorbăreț, mai spontan în reacție, în definitiv, mai viu. Cioloș n-are nimic artificial, la Iohannis se văd încă ”ieșirile din fire”. Cioloș poate vorbi liber, lui Iohannis încă îi prind bine prompterele. Cioloș e prieten cu ”firescul”, Iohannis e încă prizonierul decorativului.
Nu e nicio îndoială că Cioloș va aduna multă simpatie în lunile care urmează. Principala sursă a simpatiei va fi absența unei apartenențe politice, având în vedere că gradul la care a ajuns antipatia publicului față de partide a atins de mult cota de avarie. Dar, peste ”independența” sa politică, va conta și această imagine a ”normalității”. E drept că în România nu avem o singură ”normalitate”. Normal e să mai și sudui, din când în când, să mai încalci ghiduș câte o regulă, să-ți sară muștarul, să trăncănești de dragul trăncănelii. Acesta este un alt electorat, asupra căruia s-au aplecat cu mai mult interes oamenii politici de la București în timpul tranziției.
Între timp însă s-a văzut că a apărut o ”lume bună”, mai ales în mediul urban. Oameni mai pragmatici, mai puțin impresionabili de jocuri de scenă și focuri de artificii, mai atenți la seriozitatea conducătorilor. Iar cu această lumea bună a câștigat sobrul Iohannis, e adevărat pe un val de împotrivire față de stilul Ponta.
Acum se vede un parteneriat între Iohannis și Cioloș, în care ambii își împrumută unul altuia ceva din ce nu are celălalt. Iohannis are legitmitatea votului, Cioloș, încă nu. Cioloș are pricepere și expertiză, Iohannis încă bâjbâie pe agenda executivă. În plus, cum ziceam, Cioloș pare a fi ”omul cu vorbele” în acest tandem ardelean sui-generis, în vreme ce taciturnul Iohannis pare a fi deținătorul ”butoanelor”, cele pe care, dacă apeși, lucrurile se întâmplă.
Care sunt variantele pentru acest parteneriat? Teoretic, Cioloș are o conjunctură bună. Partidele fărâmițate, sub asaltul justiției, românii sătui până-n gât de clasa politică, doritori de noutate și seriozitate. Dacă lucrurile stau așa și luând în considerare că Iohannis și Cioloș se potențează reciproc, e de așteptat ca cei doi să fie cumva umăr la umăr în sondaje. O primă consecință va fi aceea că Cioloș nu va avea un mandat de tranziție, doar de un an. Dacă astrele se aliniază cum trebuie anul viitor, atunci Iohannis îi va mai pune o dată în mână pârghia executivă actualului premier tehnocrat.
De fapt, nici nu prea contează cum se aliniază astrele anul viitor, pentru că, în jurul unui premier popular, poți să încolonezi orice majoritate. Dacă nimeni din PSD sau PNL nu va fi atât de credibil precum Dacian Cioloș, la alegerile parlamentare de anul viitor, atunci nu e niciun motiv să i se întrerupă acestuia mandatul. Nemaivând un mamut de genul USL care să impună o persoană, așa cum a fost Ponta, în 2012, atunci partidele politice, indiferent de scorurile din alegeri, nu pot refuza jocul dictat de la Cotroceni.
De altfel, cu un premier care-și termină misiunea de un an în glorie, chiar și pentru Iohannis ar fi riscant să-l trimită pe acesta la ascuțit creioane, indiferent de presiunile la care îl vor supune partidele. E adevărat, Cioloș nu-și va mai putea face echipa proprie, ca acum. Va fi nevoit să lucreze împreună cu partidele, care vor nominaliza miniștri. Dacă Iohannis s-ar debarasa de un premier popular, atunci acesta din urmă ar putea să aibă ambiții mai mari și să-l vedem, în 2019, chiar contracandidatul actualului președinte al țării. Deci, Iohannis, are tot interesul să-l țină pe Cioloș aproape.
V-ar surprinde o mare alianță PSD-PNL, cu Cioloș premier, după 2017 încolo? N-ar trebui. În actualul context pare lucrul cel mai firesc. Și liberalii și social-democrații sunt prea slăbiți ca să intre într-un meci electoral cu tandemul Iohannis-Cioloș. Pentru Iohannis ar fi chiar mană cerească o asemenea formulă, ușor de justificat. Anul ăsta vedem doar un preambul la ceea ce șeful statului pregătește pentru după alegeri. Vine 2018, o sută de ani de la Marea Unire, ce poate fi mai înduioșător decât o mare coaliție între actorii politici principali, care își dau mâna pentru propășirea neamului?
Acesta ar fi și un context potrivit pentru ca, până la alegerile din 2019, să nu apară niciun contracandidat valabil pentru Iohannis. Cioloș ținut aproape, PSD și PNL băgate în cutiuța guvernării, acolo unde, de altfel, le place lor să se joace.
Bun plan. Totuși, nici partidele nu dorm. Pentru liberali și social-democrați, oricât de anesteziați ar fi acum sub intervențiile chirurgicale ale DNA, e esențial ca acest tandem, Iohannis-Cioloș, să nu se consolideze. Așadar, ei vor lupta, pe toate fronturile, pentru a-l scoate pe unul sau pe celălalt din parteneriat. Cum? E greu de spus în acest moment. Dar dacă ne uităm la istoria politică a ultimilor ani, s-au făcut eforturi considerabile din zona ascunsă a intrigilor politice pentru a nu lăsa comasarea puterii în mâinile președintelui și șefului de guvern. Tăriceanu a fost scos din tandemul cu Băsescu. Poate că nici n-a fost așa de greu. Nici Boc n-a fost agreat în preajma fostului președinte. Să ne amintim asalturile repetate pe care chiar propriul partid le mai dădea, din când în când, pentru schimbarea lui Emil Boc din funcția de premier. La MRU nici nu mai vorbim. Pentru democrat-liberali ar fi fost un dezastru ca Băsescu să construiască ceva nou în jurul prim-ministrului Ungureanu.
Ceea ce putem anticipa, deci, pe termen mediu și lung, este o coalizare a marilor partide pentru scoaterea lui Cioloș din radarul lui Iohannis. Dacă vreți să priviți dincolo de intrigi și interese izolate, puteți spune că este un instinct natural al formațiunilor politice, ce face parte din democrație, să nu lase ca doi oameni care au acumulat aproape toată puterea în stat să rămână prea mult lipiți unul de celălalt. Partidele au ororare de concentrarea puterii în prea puține mâini și poate că asta nu e rău. Că vor reuși și de această dată, e altă discuție. Cioloș, însă, nu va putea fi ademenit atât de devreme și, în niciun caz, pentru mai puțin decât funcția de șef al statului.
Comentează