Văduve de poliţişti şi copii de imigranţi, invitaţi să asiste la discursul lui Trump din Congres

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 01-03-2017

Actualizat: 01-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Persoanele invitate de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, dar şi de unii membri ai Congresului, la discursul rostit de preşedintele Donald Trump, au fost alese pentru a trimite mesaje politice bine ţintite, se arată într-o analiză a agenţiei DPA, relatează agerpres.

Printre invitaţii Melaniei Trump s-au aflat văduvele a doi poliţişti ucişi în 2014 de un individ care trăia ilegal în SUA. Tatăl unui bărbat ucis în 2008 de un presupus membru al unei grupări criminale s-a aflat, de asemenea, pe lista de oaspeţi.

Monologul lui Trump în faţa Congresului SUA. De câte ori şi-a rostit propriul nume liderul american

Câţiva membri ai Partidului Democrat, de opoziţie, au ales invitaţi prin intermediul cărora au trimis, la rândul lor, mesaje politice.

Doi legiuitori din Camera Reprezentanţilor i-au avut alături pe copiii unei femei deportate în Mexic după ce preşedintele Donald Trump a emis un ordin executiv prin care se accelerează deportarea celor care trăiesc ilegal în America.

Invitatul senatorului democrat Tammy Duckworth a fost un translator irakian care a lucrat, în Irak, pentru Armata SUA. Ţara lui este pe lista celor şapte state ai căror cetăţeni sunt vizaţi de ordinul de interdicţie al lui Trump, blocat ulterior de Justiţie.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri