Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Val de atacuri împotriva americanilor de origine asiatică în SUA. Joe Biden: Mulţi membri ai acestei comunităţi au fost atacaţi, huliţi, făcuţi ţapi ispăşitori

Reuters
Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden a denunţat joi creşterea "şocantă" a atacurilor împotriva americanilor de origine asiatică în perioada pandemiei de COVID-19, relatează AFP.

Denunţând "oribila otravă" a rasismului, el a deplâns faptul că foarte mulţi membri ai acestei comunităţi au fost "atacaţi, huliţi, făcuţi ţapi ispăşitori" în ultimele luni, potrivit agerpres.ro.

"Prea mulţi americani de origine asiatică se tem pentru siguranţa lor", a deplâns Biden, înainte de a semna 'Covid-19 Hate Crimes Act', o lege vizând să accelereze examinarea cazurilor raportate de violenţă rasistă, o comunicare mai bună privind această problemă şi care prevede acordarea de ajutor statelor şi comunităţilor locale în combaterea acestui flagel.

Fapt rar într-un Congres extrem de divizat, Camera Reprezentanţilor a adoptat acest text cu 364 de voturi pentru şi 62 împotrivă. De asemenea, documentul a fost aprobat în unanimitate de către Senat.

Mulţi parlamentari americani denunţă de luni de zile intensificarea acestor violenţe, alimentate în special - potrivit lor - de discursul care blamează China pentru pandemia de COVID-19.

O crimă în Atlanta, în martie, când au fost ucise şase femei de origine asiatică, a stârnit groază.

Difuzarea la scurt timp după aceea a unei înregistrări video cu imagini ale unei agresiuni deosebit de violente împotriva unei sexagenare de origine asiatică la New York a provocat un val de indignare. Guvernatorul statului, Andrew Cuomo, a acuzat că acest tip de violenţe a devenit "o epidemie în statul nostru şi în ţara noastră".

Persoanele de origine asiatică reprezintă aproximativ 5,9% din populaţia SUA, notează AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.