Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Valentin Ștefan liberalul din fruntea Poștei Române își pregătește selecția în postul de director general al companiei

valentin stefan posta

Valentin Ștefan liberalul din fruntea Poștei Române își pregătește selecția în postul de director general al companiei

Proaspătul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat că este foarte interesat de ce se întâmplă în Poșta Română și a și avut o întâlnire cu liderii de sindicat și cu conducerea companiei pentru a opri protestele din Poștă și a înțelege situația din companie.

Cu toate acestea, se pare că actualul director general provizoriu, care tocmai s-a văzut cu mandatul prelungit cu 4 luni,  continuă procedura de selectare a directorului general în baza OUG 109/2011. O fi reușit ministrul Ivan să descâlcească scandalurile care se țin lanț de 2 ani în Poștă și să-i fi dat verde la procedură? Sau Ștefan acționează în baza planului întocmit cu fostul ministru Burduja, ”prieten de nădejde”, din PACT, alături de care a mâncat pâine solicitantă din timpul campaniilor electorale?

Altfel nu se explică anunțul publicat pe data de 20.06.2023, la ora 19:51, pe portalul destinat licitațiilor  - e-licitatie.ro – prin care Poșta Română organizează achiziție de ”servicii recrutare pentru postul de director general și director economico-financiar al CNPR conform prevederilor OUG 109/2011, aprobată cu modificări prin Legea 111/2016”, în valoare de 50.000 de lei - AICI.

Surse din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării au dezvăluit pentru publicația noastră că fostul ministru Sebastian Burduja a forțat, pe ultima sută de metri, arzând etape importante, numirea în conformitate cu OUG 109/2011, cu mandat de 4 ani, a noului Consiliu de Administrație.

Firma care a făcut selecția pentru CA-ul de la Poșta Română, Pluri Consultants România, este în această zonă de mulți ani la mai multe instituții de stat, însă, o parte semnificativă a procedurilor de selecție puse în practică de experții în recrutare ai companiei au fost contestate în instanță.

Sursele mai afirmă și că aceeași Pluri Consultants România este implicată și în evaluarea angajaților Poștei Române în procesul de restructurare, hotărând ce salariați vor fi concediați din Administrația Centrală a CNPR, printr-un ”simulacru de evaluare”.

Revenind la procedura de selecție a membrilor Consiliului de Administrație și a conducerii executive a companiei, aceasta a fost aprobată prin Hotărâre de AGA în data de 3.04.2023 și demarată în aceeași zi. O viteză de invidiat!

Pe site-ul MCID, la secțiunea guvernanță corporativă, este publicat planul de selecție a membrilor Consiliului de Administrație al CNPR. Procedura, începută pe data de 3 aprilie, era planificată a se finaliza, respectând toate etapele și termenele, cel târziu pe data de 28.08.2023 - AICI. Chiar și într-o procedură simplificată, cel mai rezonabil termen de finalizare a selecției membrilor CA ar fi fost 26.06.2023.

Însă, surpriză! Sursele noastre spun că procedura s-a încheiat pe data de 14 .06. 2023, exact în ziua în care Marcel Ciolacu, Prim Ministrul desemnat la acea dată cerea validarea cabinetului său în Parlament, miniștrii propuși fiind audiați de parlamentari.

În aceeași zi, 14.06.2023, cu o rapiditate cosmică, AGA, care funcționează pe bază de mandat din partea ministrului, s-a întrunit și a adoptat Hotărârea AGA nr.16/14.05.2023 de numire a celor 7 noi membri cu mandat de 4 ani, selectați printr-o procedură pe OUG 109/2011, care trezește puternice semne de întrebare, cel puțin din punctul de vedere al respectării termenelor prevăzute de legislație.

Pe site-ul ministerului încă nu sunt publicate rezultatele procesului de selecție, dar sursele noastre spun că aceștia sunt: Precup Mihai Călin, Butiseacă Alexandru, Moraru Ioan Dragoș, Prahoveanu Alina, Cățeliu Daniel, Bondalici Mădălin-Mihai, Zaharia Florin. Alexandru Butiseacă este, în acest moment director economic în Poșta Română, iar Mădălin Mihai Bondalici a făcut parte din ultimul Consiliu de Administrație provizoriu. De ce oare s-a grăbit atât de tare domnul ministru Sebastian Burduja în a-și instala oamenii la vârful Poștei Române?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.