"N-aș ști ce să răspund în fața unei astfel de dileme, dar cu siguranță, știu că ele, cătușele, sunt folosite cu succes pentru a împiedica oameni periculoși pentru societate, aflați sub puterea legii, să fugă sau sau să se împotrivească acesteia",spune Valeriu Șuhan, fost ofițer de poliție judiciară, anunță MEDIAFAX.
Redăm comentariul semnat de Valeriu Șuhan:
Cred că nu supăr pe nimeni spunând că deja, sunt ani de când asistăm la un spectacol grotesc cu umilința și umilirea publică a unor persoane, femei și bărbați deopotrivă, intrate în malaxorul justiției din România. Persoane vinovate sau nu, au fost expuse cu bună știință zic eu, oprobiului public, disprețului și chiar urii, deși calitatea lor procesuală era doar aceea de suspect. Adică, un om împotriva căruia nu se pronunțase nici o hotărâre a vreunui judecător, prin care să se fi constatat vinovăția lui în mod definitiv și irevocabil.
Sigur că imagini, informații mai mult sau mai puțin confidențiale, în referire la astfel de cazuri, au fost mediatizate. Mass media și-a făcut treaba, a informat. Unele, în mod onest, altele dimpotrivă, tendențios, potrivit conștiinței, pregătirii ori intereselor, uneori oculte. Mai nimeni nu prea și-a pus și nu-și prea pune problema dacă ceea ce se constituie în acuzarea împotriva împricinatului, e chiar adevărat. S-a dovedit a fi suficient stimululul mediatic pentru ca civilizația ”publicului” să dispară și să facă loc unor sentimente și porniri iraționale, mergând până la ură, unei modificări dramatice a propriei personalități sau cine știe, să scoată la iveală adevărata față, hidoasă e adevărat, a eului propriu.
Cam trist, dar și înfricoșător... I-am întrebat pe mulți dintre cei care se manifestau ca atare, dacă știu ce a făcut cutare sau cutare acuzat, mă rog, suspect, iar răspunsurile au fost fie ”pe lângă”, adică de tipul ”ce, pe Al Capone nu l-au luat pentru altceva ?!”, fie de-a dreptul fără noimă, adică, ”bine le face, că nu se mai satură”. De ce anume nu se mai satură ăia, ”fir-ar ei ai dracu’ ”, n-am reușit să aflu, dar cu siguranță, am aflat că suntem extrem de influențabili. Asta ca să mă exprim elegant. Iar spiritul dreptului, pentru noi, cel puțin deocamdată, este un pod prea îndepărtat. Din nefericire.
Acest sentiment mi-a fost accentuat de ”topping”-ul adăugat de discursul public, care a adăugat limbajului juridic noi sensuri și „valori”. Un termen extrem de clar definit, cuvântul ”penal”, a devenit în mod oficial, nu numai oficios, o trivialitate juridică. Până acum, știam că dreptul poate fi penal, codul ( în sensul de lege ) poate fi penal, sau că un dosar poate fi și el, penal. Ei bine, discursul public ne-a arătat că suntem neștiutori, limitați și ne-a ”învederat” că și un om poate fi penal, la rândul său. Rămâi mut! Cum adică, un om să fie penal?! E imposibil ! Si cu toate astea, iată că termenul folosit ca atare, nu numai că și-a făcut loc dând din coate, în limbajul acceptat, dar a ”prins” în mintea oamenilor cărora le-a indus în mod pervers, că folosirea sa în sensul acela, este pe deplin corectă. Cutare e penal ! Absolut, hidos…
Pentru că nu era deajuns această siluire, a mai venit una, de data asta un cuvânt inventat, pușcăriabil… Complet aiurea ! O fi limba română o limbă bogată în sensuri, dar cu asta au cam compromis fasolea. De oriunde te-ai uita, este cert că spectacolul cătușelor nu este nici pe departe o dovadă a forței legitime a sistemului judiciar, ci dimpotrivă.
Comentează