Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Valul de atacuri din Marea Roșie este 'opera' Iranului (Casa Albă)

timesofisrael.com
houthi marea rosie

Iranul a fost "foarte implicat în planificarea" recentelor atacuri ale rebelilor houthi din Yemen asupra unor nave comerciale din Marea Roşie, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Consiliului pentru Securitate Naţională al Casei Albe, notează AFP.

Statele Unite, care au înfiinţat o coaliţie militară pentru a apăra traficul maritim din zonă, desfăşoară "consultări intense cu aliaţii şi partenerii" (lor) cu privire la modul de a răspunde acestor atacuri, a adăugat Adrienne Watson într-un comunicat.

"Nu avem niciun motiv să credem că Iranul încearcă să-i descurajeze pe houthi să mai continue acţiunile lor iresponsabile", a adăugat ea.

"Sprijinul iranian pentru houthi este solid şi se traduce în livrări de echipamente militare sofisticate, asistenţă în domeniul informaţiilor, ajutor financiar şi instruire", a mai declarat purtătoarea de cuvânt, afirmând că Teheranul a "făcut posibile" aceste atacuri delegând, însă, "deciziile operaţionale rebelilor houthi".

Fără ajutorul Iranului, rebelii yemeniţi "ar avea dificultăţi să găsească şi să lovească" vasele care circulă în Marea Roşie, a subliniat ea.

Acest val de atacuri, efectuate cu drone şi rachete împotriva unor nave pe care rebelii le consideră având "legături cu Israelul", ameninţă să perturbe comerţul global. De altfel, principalele firme de transport maritim au renunţat pentru moment la ruta prin strâmtoarea Bab el-Mandeb.

Rebelii houthi, care controlează o mare parte a Yemenului, dar nu sunt recunoscuţi de comunitatea internaţională, repetă că vor continua atâta timp cât alimentele şi medicamentele nu se vor întoarce în cantităţi suficiente în Fâşia Gaza, teritoriul palestinian bombardat şi asediat de Israel ca reacţie la atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie asupra teritoriului israelian.

Iranul recunoaşte sprijinul politic acordat rebelilor houthi, aflaţi în război din 2014 împotriva guvernului yemenit recunoscut de comunitatea internaţională. Dar Teheranul neagă că le furnizează echipament militar rebelilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.