DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Valul patru nu o să fie atât de grav. Explicația medicului Beatrice Mahler: 'Crește numărul de cazuri la o scădere a riscului ca persoanele cu imunitate'

news.ro
Beatrice Mahler

Medicul Beatrice Mahler a declarat că în acest moment nu avem un număr de cazuri care să ne îngrijoreze și care să ne impună introducerea sau adoptarea unor restricții.

„E bine că școala începe și e bine că în acest moment suntem la un număr de cazuri care cel puțin azi nu impun restricții care să ducă la începerea școlii în regim online. Ne-am dorit cu toții, și aici vorbesc în calitate de părinte, să avem copiii în bănci la școală în fața profesorilor pentru că actul de educție este categoric superior prin această metodă. Sigur că da, Ministerul Învățământului și autoritățile care reglementează modalitatea care este mai bine ca elevii și studenții să o poată să o defășoare în siguranță va fi adaptată în funcție de evoluția pandemiei.

Chiar dacă suntem la începutul valului 4, în acest moment nu avem un număr de cazuri care să ne îngrijoreze și care să ne impună introducerea sau adoptarea unor restricții care să fie limitative din acest punct de vedere”, a declarat Mahler miercuri seara în emisiunea Dosar de politician, moderată de Silviu Mănăstire la B1TV.

„Avem o creștere a numărului de cazuri, avem o creștere progresivă și este de așteptat această creștere în condițiile în care toate țările din jur raportează o creștere a numărului de cazuri și varianta Delta este modificată față de cea cu care ne-am confruntat anul trecut. Avem însă lucruri în plus care fac diferența față de cum vom aborda activitate de educație și activitatea noastră de zi cu zi față de ce a fost în valul trei. Avem un număr mare de persoane vaccinate, care au trecut prin boală. Crește la o scădere a riscului ca persoanele care au imunitate să ajungă în spital cu forme severe.”

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.