Ambasadorul George Cristian Maior a primit premiul "Cel mai bun diplomat român în Statele Unite", din partea Romanian American Business Council
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a fost invitatul special al festivalului "Ziua României pe Broadway", organizat de Romanian
American Business Council (RABC) din New York.
Cu această ocazie, ambasadorului George Cristian Maior i-a fost înmânat, de către preşedintele Romanian American Business Council, Ştefan Minovici, premiul "Cel mai bun diplomat român în Statele Unite" în semn de recunoaştere pentru activitatea desfăşurată ca ambasador al României în SUA.
În discursul său, ambasadorul George Cristian Maior a apreciat contribuţia comunităţii româneşti la dezvoltarea relaţiilor dintre România şi SUA, arătând faptul că românii din America joacă un rol semnificativ, reprezentând o punte între cele două ţări. "Sărbătorim în acest an Centenarul Marii Uniri, moment în care trebuie să ne aducem aminte de unitatea românilor de acum 100 de ani, unitate care a făcut posibilă Unirea. Este un moment în care îndemn toţi românii din SUA să fie solidari în susţinerea intereselor României, aşa cum au fost şi cu o sută de ani în urmă. God bless America! God bless Romania!", a declarat ambasadorul George Cristian Maior.
La festivalul "Ziua României pe Broadway" a participat un numeros public format din membri ai comunităţii româneşti, dar şi americani interesaţi să afle detalii privind
istoria României şi tradiţiile culturale româneşti. Festivalul se desfăşoară anual, pe celebrul bulevard Broadway, în zona Districtului Financiar din New York, din anul 2000, când a fost inaugurat în prezenţa Regelui Mihai I şi a Reginei Ana, aflându-se acum la cea de a 19-a ediţie.
Ambasada României în Statele Unite ale Americii.
Vânat în România pentru protocoalele secrete, George Maior e premiat în SUA. A fost desemnat `Cel mai bun diplomat român în Statele Unite`
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

10
Atac din PNL: Mureșan despre diferența între Bolojan și Grindeanu – „om de stat vs om de partid”
10

24
Săgeți din PNL către Grindeanu: 'A învăţat de la Dragnea cum să-ţi dinamitezi propriul guvern
24

904
Senatorii USR sar la vârful PSD: Grindeanu continuă să bată țara încercând să dea jos acest Guvern!
904

1.011
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
1.011

2.308
Pe economie! Dominic Fritz a pus bolovani de 100.000 de lei pe spațiile verzi din Timișoara: Achiziție directă, de la firma unor celebri afaceriști
2.308

2.621
Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)
2.621

1.564
VIDEO Daniel Băluță a anunțat cine va beneficia de ajutor financiar în perioada următoare: 'Sunt măsuri de solidaritate'
1.564

4.138
VIDEO Sorin Grindeanu cântă prohodul Guvernului Bolojan, de la Bacău: cele trei scenarii avute în vedere de PSD
4.138

41
Miruţă - întâlnire cu ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos: Evoluţia proiectelor româno-olandeze în domeniul industriei de apărare - pe agendă
41

4.760
Raed Arafat a fost chemat la parchet, pentru declarații în dosarul angajărilor fictive și al sporurilor ilegale
4.760

5.272
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
5.272

952
Legea privind femicidul: între necesitatea combaterii violenței și riscuri de neconstituționalitate
952

48
Daniel Buda îl atacă pe Sorin Grindeanu: „PSD a dezertat din obligațiile guvernării”
48
















Comentează