Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vânătoarea cocoșilor de munte, oprită de instanță pentru al doilea an la rând (asociație)

animale.club
cocoş de munte

Curtea de Apel Brașov a decis, pe 31 octombrie 2023 suspendarea Ordinului Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor nr. 2408/2023 prin care s-au aprobat cotele de vânătoare pentru specia cocoș de munte, fapt care echivalează cu o stopare/interdicție a vânării acestor păsări, pe perioada suspendării, conform unui comunicat al Asociațiaei Alianța pentru Combaterea Abuzurilor.

Hotărârea, pronunțată în urma unei acțiuni în instanță deschise de Asociația Alianța pentru Combaterea Abuzurilor, nu este definitivă dar este EXECUTORIE, fiind aplicabilă de la momentul pronunțării.

”Dispune suspendarea executării dispoziţiilor şi a anexei Ordinului Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 2408/2023 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoş de munte (Tetrao urogallus), pentru perioada septembrie-30 noiembrie 2023 (publicat în Monitorul Oficial, partea I nr. 841 din 19.09.2023), până la pronunţarea instanţei de fond. Executorie ” a decis instanța, conform informațiilor accesibile pe Portalul Instantelor de judecată https://portal.just.ro/64/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=6400000000021500&id_inst=64.

Este al doilea an la rând în care Instanțele suspendă cotele de recoltă/vânătoare la specia cocoș de munte, după ce în anul 2022, Curtea de Apel Brașov a suspendat Ordinul MMAP nr. 2.482/2022 prin care fostul Ministru al Mediului Tanczos Barna, un mare suporter al vânătorilor, aprobase împușcarea a 239 de cocoși de munte, reluând vânătoarea la această specie emblematică pentru Carpații României (si aflată într-o stare de conservare nefavorabilă, potrivit evaluărilor în baza Directivei ”Păsări”), după mai mult de 10 ani si stârnind revolta asociațiilor de mediu și iubitorilor de natură.

Interesant este faptul că, deși Ordinul de anul trecut, prin care se aproba o cotă de vânătoare de 239 de cocoși de munte a fost suspendat definitiv si anulat în prima instanță, prin ordinul din acest an, cota de vânătoare a fost mărită la 261 de cocoși de munte. Pe de altă parte, ambele ordine au în comun faptul că cele mai multe exemplare de cocoș de munte (38 anul trecut și 45, 2 anul acesta) au fost alocate județului reprezentat de Tanczos Barna în Parlament, respectiv județului Harghita

Cocoșul de munte se vânează exclusiv pentru trofeul reprezentat în special de penajul masculului (pasărea împăiată), carnea acestuia neavând căutare, iar pentru a vâna un singur cocoș de munte se pot plăti gestionarilor fondurilor cinegetice și peste 2000 de euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.