Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vânzarea colecţiei de artă a actorului Gérard Depardieu: 250 de opere adjudecate pentru 4 milioane de euro

gerard depardieu

Licitaţia colecţiei de artă a actorului Gérard Depardieu, încheiată în seara zilei de miercuri, la Paris, a ajuns la patru milioane de euro, a anunţat casa Ader, potrivit news.ro.

„În faţa unei săli arhipline”, „peste 95% din loturi au fost vândute”, a precizat casa de licitaţii într-un comunicat. Actorul, care nu a fost prezent în momentul vânzării, „a preferat să nu se despartă de magistralul bronz realizat de Germaine Richier”, a precizat Ader.

Potrivit casei de licitaţii, actorul în vârstă de 74 de ani a decis să vândă peste 250 de lucrări ale unor maeştri ai secolului XX, precum Calder şi Rodin, artistul pe care l-a interpretat în filme alături de Isabelle Adjani la sfârşitul anilor 1980. Vânzarea a fost evaluată la peste 3 milioane de euro.

Marţi, în prima zi a vânzării, un bronz cu patină neagră de Auguste Rodin, „Paolo et Francesca”, realizat într-o ediţie de 12 exemplare, s-a vândut cu 83 200 de euro (inclusiv costurile), peste estimarea maximă. O sculptură din 1922 a lui Zadkine, „Femme agenouillée”, a fost adjudecată, după o licitaţie animată, la 104.960 de euro (inclusiv taxele) (estimare ridicată: 80.000 de euro). O guaşă şi cerneală de Alexander Calder, „Sun Shine” (1974), a fost adjudecată la 92.160 de euro, inclusiv taxe, depăşind estimarea.

Pe parcursul celor trei zile de vizionare publică, câteva mii de persoane s-au adunat în cele trei camere de la Hôtel Drouot, care au fost necesare pentru a prezenta toate loturile care au decorat vila pariziană a actorului. „Această colecţie este o mare surpriză, având în vedere importanţa operelor adunate de Gérard Depardieu de-a lungul a mai bine de patruzeci de ani. El a colecţionat opere foarte fine, dezvăluind adesea o faţetă cu totul nouă a actorului”, a declarat pentru AFP David Nordmann, comisar la Ader.

Gérard Depardieu, o icoană a cinematografiei, este pus sub acuzare din 2021, fiind suspectat de viol şi agresiune sexuală asupra actriţei Charlotte Arnould. În mai, actorului i s-a interzis din acest motiv să promoveze filmul Umami, iar mai multe reprezentaţii ale spectacolului său cântat despre Barbara au fost perturbate de militante feministe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.