Vânzătorul unei mașini rulate va trebui să-i prezinte cumpărătorului o certificare RAR

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 05-04-2023

Actualizat: 05-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Tiriac Auto

Vânzătorul unei mașini rulate va trebui să-i prezinte cumpărătorului o certificare RAR

Potrivit unui proiect de lege, vânzătorii de autoturisme rulate vor avea obligația de a cere și oferi cumpărătorilor certificate emise de Registrul Auto Român (RAR) care să conțină numărul total de kilometri parcurși, dar și eventualele implicări ale respectivelor mașini în accidente.

De precizat, în cazul accidentelor, în certificatul RAR vor figura numai cele cu avarii grave la sistemul de direcție, sistemul de frânare, structura de rezistență a caroseriei ori a șasiului sau la alte sisteme de siguranță activă ori pasivă, relatează Adevarul.

Ce este RAR Auto-Pass

Toate aceste date despre autoturisme se vor regăsi într-un registru digital ce trebuie gestionat de RAR. Datele vor fi preluate de RAR de la stațiile autorizate pentru efectuarea inspecției tehnice periodice și de la service-uri, atunci când mașinile ajung acolo pentru  verificări sau lucrări de reparații.

Certificatul, denumit RAR Auto-Pass, va fi eliberat de instituție contra cost și va avea o valabilitate de 60 de zile.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri