DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vârful unui masiv din Alpii elveţieni a fost scena DJ-ului francez Teho care a susţinut un recital inedit

munti alpi

Cântăreţul francez de muzică tehno Teho a ales un loc mai puţin obişnuit pentru a marca finalul pauzei cauzate de pandemie, susţinând un recital în vârful unui munte cu o altitudine de 3.000 de metri din Alpii elveţieni, informează Reuters.

Teho (30 de ani) a înfruntat temperaturi sub zero grade pentru a cânta de pe o mică platformă lângă cabana Glacier 3000 în vârful Scex Rouge, din sud-vestul Elveţiei.

Artistul a trebuit totodată să-şi depăşească frica de înălţime.

''Mi-e puţin teamă de înălţimi... aşa că primele momente pe acea scenă, fără nicio barieră de protecţie, au fost cu adevărat... speciale - până când am reuşit să mă bucur complet de privelişte'', a spus muzicianul. ''Imediat ce am început să cânt însă, m-am simţit rapid în largul meu, aşa că am fost capabil să mă bucur pe deplin de moment''.

DJ-ul, originar din Montpellier, Franţa, a spus că nu a cântat niciodată într-un loc atât de neobişnuit, înconjurat de Matterhorn, Mont Blanc şi munţii Eiger.

Artistul nu a putut susţine niciun concert cu public în ultimul an din cauza pandemiei.

''A fost un an dificil întrucât toate cluburile, festivalurile şi petrecerile au fost închise din cauza COVID-19'', a spus el.

 

Recitalul din vârful muntelui, care a fost susţinut pe 23 aprilie şi va fi difuzat online joi, a fost organizat de Le Cercle, o companie din domeniul livestream, care filmează şi difuzează concerte susţinute de DJ în amplasamente inedite.

Interpretarea susţinută de Teho nu este primul eveniment artistic pe care cabana Glacier 3000 l-a găzduit în scopul promovării zonei de schi şi a munţilor din împrejurimi.

Anul trecut, acrobatul elveţian Freddy Nock a mers pe cablurile telecabinei până în vârful masivului, parcurgând o parte din drum legat la ochi.

''Am luat legătura cu mai mulţimi muzicieni - cei mai mulţi DJ - care doresc să susţină spectacole alături de noi în 2021'', a spus Bernhard Tschannen, directorul executiv al Glacier 3000. ''Diversificarea este noua paradigmă atât pentru artişti, cât şi pentru organizatori de evenimente care trebuie să găsească modalităţi alternative de a face oamenii să viseze'', conform agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.