Lupta electorală de la alegerile locale din 2016 se va da între candidații PSD și PNL, cu excepția unor comunități unde domină UDMR, în timp ce alte formațiuni politice vor atinge cu greu pragul electoral de 5%, este de părere copreședintele PNL Vasile Blaga.
Liderul liberal crede că accesul pe marea scenă politică a formațiunilor mici sau noi va fi dificilă, principalii actori fiind în continuare PSD și PNL.
"Nu mai seamănă campania de anul viitor şi viaţa politică cu ce a fost până acum. Acum este o bătălie în doi. Cu tot respectul, nu vreau să tratez altfel alte formaţiuni politice. În acest moment, bătălia este între un mare bloc de stânga, PSD, şi marele Partid Naţional Liberal. În zona lor sunt maghiarii, ei nu sunt partid şi, bineînţeles, încă se bucură de suportul cetăţenilor români de etnie maghiară. Foarte greu vor atinge alte partide pragul electoral de 5%. De aceea, privim cu mare atenţie modul de desemnare a candidaţilor pentru că ceea ce nu câştigăm noi are cele mai mari şanse să câştige PSD şi invers”, a declarat, vineri, copreşedintele PNL Vasile Blaga, la Vaslui, la o întâlnire cu membrii de partid din filiala judeţeană.
Vasile Blaga a transmis un mesaj și colegilor din propriul partid, mai ales celor care generează tensiuni interne, respectiv să își găsească un alt partid.
"Nu înţeleg de ce mai discutăm de fostul PNL şi fostul PDL. Noi suntem cu toţii membrii ai PNL şi cine nu înţelege acest lucru nu are ce căuta în partid şi îşi poate căuta un alt drum în politică, ţara este mare, opţiuni sunt destule. Am spus-o de atâtea ori că în spate podul este rupt”, a mai afirmat Blaga.
La rândul său, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a transmis membrilor de partid că adevăratul adversar politic este PSD, şi nu în interiorul partidului.
"Dacă s-ar înţelege măcar jumătate din filiale cum mă înţeleg eu cu domnul Vasile Blaga, fuziunea ar fi perfectă şi am câştiga alegerile locale mâine. Adversarul nostru nu este în interior, ci este PSD”, a declarat Alina Gorghiu.
Alegerile locale din 2016 vor fi diferite în comparație cu cele din 2012, când vechiul PNL era într-o alianță cu PSD, respectiv USL, iar vechiul PDL a avut de pierdut.
Liderul liberal a vorbit despre accesul partidelor mici prin prisma faptului că alegerile locale din 2016 se vor desfășura după reguli noi.
Printre principalele modificări se numără faptul că președinții de Consilii judeţene nu vor mai fi aleşi prin vot direct, de cetățeni, iar candidaţii vor putea cere decontarea cheltuielilor din campanie.
Totodată, vor fi mai mulți candidați datorită legii care permite înfiinţarea unui partid cu trei membri. În teritoriu și-au anunțat deja intenția mai multe persoane de a forma noi partide.
Comentează