Vicepremierul a dezvăluit duminică, la Digi 24, care sunt motivele pentru care România nu are autostrăzi. Acestea sunt ineficienţa cheltuirii banilor şi existenţa a prea multe zone protejate, fapt ce blochează dezvoltarea infrastructurii, potrivit lui Vasile Dîncu.
"Este incapacitatea administrativă legată de modalităţile în care ne planificăm resursele şi controlăm modul în care se cheltuie banii din administraţie", a afirmat Vasile Dâncu, întrebat despre motivul pentru care România are atât de puţine autostrăzi.
Citește și: Oare de ce au rămas acasă?
Potrivit vicepremierului, o altă problemă este numărul mare de arii protejate din România.
"Am construit zone protejate, vreo 25% din teritoriul României sunt zone protejate şi în aceste zone protejate se poate construi foarte greu. Credeam noi atunci şi autorităţile locale credeau în momentul respectiv că aceste zone protejate vor aduce finanţare de la UE sau din altă parte, dar deocamdată ne blochează dezvoltarea, inclusiv a unor tronsoane de autostradă", a precizat Vasile Dîncu
Comentează