DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vasile Dîncu, după declaraţiile lui Liviu Dragnea la adresa sa: 'Îi doresc să se facă dreptate cât mai curând'

dancu

Sociologul Vasile Dîncu reacţionează la declaraţiile dure făcute joi de Liviu Dragnea, în primul interviu acordat din penitenciar de fostul lider PSD. Fostul vicepremier Dîncu este de părere că afirmaţiile lui Dragnea nu au avut menirea unui atac, ci ar avea legătură cu problemele acestuia de la DNA.

"Liviu Dragnea nu a avut nici o intenţie să mă atace în acest interviu şi nici eu nu l-am atacat vreodată. Sper totuşi ca declaraţiile lui să-l ajute în procesul de mâine, altfel nu le  înţeleg rostul. Îi doresc să se facă dreptate cât mai curând", a declarat Vasile Dîncu, pentru STIRIPESURSE.RO.

Într-un interviu acordat la Realitatea Plus, chiar fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, Liviu Dragnea a vorbit despre Vasile Dîncu lăsând să se înţeleagă că acesta este un fost prieten. Dragnea a susţinut că Vasile Dîncu este cel care i-a vorbit pentru prima dată despre ceea ce numeşte "statul paralel", făcând aluzii despre o relaţie apropiată a acestuia cu Florian Coldea, fostul prim-adjunct al directorului SRI. Declaraţia integrală, AICI!

În ultimele luni, Vasile Dîncu a fost propus de mai mulţi lideri ai PSD pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al partidului. Sociologul a participat în ultimele luni la mai multe ședințe informale ale conducerii social-democraților. Revenirea sa în prim-planul politicii şi la vârful PSD a fost însă criticată de mai mulţi lideri PSD din sudul ţării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.