Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vasile Dîncu, întrevedere cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare al Republicii Moldova

Twitter
Vasile Dîncu

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit, miercuri, cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare al Republicii Moldova, Oleg Serebrian, conform news.ro.

Potrivit MApN, în cadrul discuţiilor cei doi oficiali au abordat aspecte legate de priorităţile şi eforturile autorităţilor de la Chişinău privind parcursul european al Republicii Moldova, precum şi implicarea activă a României în promovarea şi adoptarea pachetului de proiecte la nivel UE (Facilitatea Europeană pentru Pace/EPF) destinat partenerului moldovean.

”Totodată, au fost discutate aspecte privind situaţia de securitate regională pe fondul agresiunii militare neprovocate şi brutale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi au fost prezentate elemente de context geopolitic regional”, a mai transmis Ministerul Apărării.

De asemenea, au fost abordate problematica situaţiei refugiaţilor, impactul asupra celor două state partenere şi importanţa sprijinului umanitar acordat Ucrainei.

”Cei doi oficiali au subliniat necesitatea menţinerii unei dinamici constante a dialogului politico-militar, pentru o acţiune cât mai eficientă şi coordonată, precum şi continuarea eforturilor comune dedicate consolidării Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Moldova”, se mai arată în comunicatul MApN.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.