Răspunzând la reporterului STIRIPESURSE.RO, Dîncu a precizat că reintroducerea stagiului militar obligatoriu ar fi un pas înapoi.
Potrivit fostului ministru al Apărării Naționale, reintroducerea serviciului militar obligatoriu ar consuma bugetul destinat modernizării.
„Reintroducerea stagiului obligatoriu ar fi un pas înapoi”
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Cum vedeți introducerea noului stagiu militar voluntar și dacă considerați că, pe viitor, ar putea fi introdusă armata obligatorie în România?
Vasile Dîncu, europarlamentar: Procesul de introducere a stagiului militar voluntar a început în mandatul meu, în 2022. Am considerat atunci că România are nevoie de un model modern de formare a rezervei, nu de reeditarea armatei obligatorii.
Am propus un sistem care să combine libertatea de alegere cu pregătirea practică: tinerii care doresc pot urma patru luni de instruire, primesc indemnizație, beneficiază de pregătire fizică, psihologică și tehnică și pot deveni rezerviști activi.
Este o soluție care asigură reziliență societală, fără să sacrifice principiile democratice. Armata modernă are nevoie de competență și motivație, nu de coerciție.
Armata obligatorie aparține epocii mobilizărilor de masă - modelul secolului al XX-lea. Războaiele moderne sunt tehnologice, multidomeniu și bazate pe competență, nu pe număr. Un tânăr neinstruit, forțat să servească 6–12 luni, adaugă cost logistic, nu valoare de luptă.
Voluntariatul permite selecția motivațională și pregătirea specializată, menținând totodată o rezervă activă utilă pentru apărare teritorială.
O armată obligatorie presupune mii de noi cadre, infrastructură de cazare, instruire și dotare. Costul estimat depășește 1 miliard de euro anual.
„La 2,5% din PIB pentru Apărare, România abia reușește să finanțeze modernizarea tehnologică”
România, la 2,5% din PIB pentru Apărare, abia reușește să finanțeze modernizarea tehnologică - F-16, SHORAD, HIMARS, MLI, Leopard.
În aceste condiții, armata obligatorie ar consuma bugetul modernizării, adică am avea mulți oameni, dar fără echipamente moderne.
Reintroducerea stagiului obligatoriu ar fi un pas înapoi: logistic imposibil, economic nesustenabil și social exploziv. Nu mai trăim într-o lume a fronturilor liniare și a maselor mobilizate, ci într-una a dronelor, a informației și a luptei cognitive.
România are nevoie de o rezervă inteligentă - bine instruită, voluntară și conectată cu societatea civilă. Patriotismul autentic nu se impune cu ordinul de încorporare, ci se cultivă prin educație, exemplu și încredere în instituțiile statului.
Aș completa răspunsul cu o idee de la o întrebare pe care nu mi-ați pus-o în discuția noastră. Reforma armatei nu poate fi separată de reforma industriei naționale de apărare.Vorbesc aici tot de resursa umană.
„România are astăzi un aparat militar modernizat pe jumătate”
România are astăzi un aparat militar modernizat pe jumătate: am cumpărat platforme performante - F-16, HIMARS, Piranha, Patriot -, dar am păstrat o industrie de apărare rămasă în anii ’90. Este ca și cum ai avea un laborator cu echipamente de ultimă generație, dar cu prize care nu funcționează.
În perioada mandatului meu am insistat asupra ideii de integrare a producției interne în lanțurile europene și NATO de furnizare. Nu mai putem trăi din iluzii autarhice, dar nici din dependență totală.
Calea realistă este co-producția: parteneriate între companii românești - Romarm, Aerostar, IAR Brașov, Electromecanica Ploiești - și mari furnizori internaționali, astfel încât o parte din valoare adăugată, mentenanță și inovare să rămână în țară.
Industria românească de apărare a fost tratată ani întregi ca un subiect social, nu strategic. În loc să investim în tehnologii cu dublă utilizare (civil-militară) sau în cercetare aplicată, am menținut uzine de stat cu comenzi ocazionale.
E nevoie de un plan industrial de apărare, legat direct de politica de achiziții și de digitalizarea logisticii.
Dîncu cere redeschiderea școlilor de meserii și a institutelor de cercetare militară
România trebuie să se orienteze către offset inteligent: fiecare contract mare de apărare ar trebui să vină cu obligații de producție locală, transfer tehnologic și formare de personal.
Polonia a aplicat acest model cu succes - și-a construit o industrie integrată în ecosistemul american și european, producând componente pentru Abrams, Patriot și sisteme C-UAS proprii. Noi am putea face același lucru, dar cu voință politică și management profesionist.
O altă problemă este resursa umană, cea din industria de apărare. Avem o generație de ingineri care iese la pensie și nu e înlocuită.
Dacă nu redeschidem școlile de meserii și institutele de cercetare militară, vom avea fabrici goale și licențe nefolosite. Armata modernă se construiește în universități și laboratoare, nu doar în poligoane.
În fine, reforma armatei trebuie să însemne interconectare reală între instituții: Ministerul Apărării, Economia, Educația și Cercetarea trebuie să funcționeze ca un sistem unitar.
Când fiecare minister lucrează pe propriul orizont bugetar, reforma rămâne o poveste. Și CSAT-ul ar trebui să aibă un rol mai complex, dar despre asta am vorbit recent.
Adevărata reformă militară nu se vede la parade, ci în lanțul de aprovizionare, în facturile de offset și în capacitatea de a repara ceea ce cumperi. O armată fără industrie proprie devine doar un client cu uniformă, iar securitatea cumpărată la export este mereu mai scumpă decât cea produsă acasă.
Ce spune despre achiziția-mamut de tancuri
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Ministerul Apărării pregătește cea mai mare achiziție de tancuri din istorie, se vor cumpăra 270 de tancuri noi. Unele voci spun că nu e momentul economic, pentru această investiție. Dumneavoastră ce părere aveți?
Vasile Dîncu, europarlamentar: În razboiul din Ucraina a apărut ceea ce numim dronizarea câmpului de luptă: Ucraina a arătat că dronele - de recunoaștere, kamikaze, FPV - schimbă distribuţia riscurilor: blindajul frontal nu mai garantează siguranţa când atacurile vin de sus sau din lateral în ambuscadă.
Operatorii au folosit drone pentru a ataca logistică, coloane şi blindate la distanţă. Aceasta a forţat adaptări: folosirea APS, camuflaj, modificări tactice - retragere din poziţii expuse - şi combinaţii cu sisteme anti-dronă.
Pierderile de blindate au fost importante, dar tancurile au rămas relevante pentru operaţii ofensive de mare intensitate; problema e cost-eficienţa şi protecţia împotriva ameninţărilor asimetrice.
Tancurile rămân esenţiale pentru operaţii ofensive, spargerea frontului şi avantajul terestru, dar în teatre unde dronele satură spaţiul aerian trebuie echipate cu APS (protecţie activă împotriva proiectilelor şi rachetelor şi, la limită, dronelor), integrate într-un strat C-UAS - detectare, bruiaj, interceptare la nivelul unităţii - și trebuie să opereze în combinaţie cu drone friendly - recon şi escortă - şi infanterie mecanizată anti-drone.
Fără aceste elemente, tancurile devin ţinte costisitoare; cu ele, rămân coloana vertebrală a ofensivei mecanizate.
„Argumentele pentru achiziție țin de zona strategică”
Argumentele pentru achiziție țin de zona strategică, modernizarea parcului blindat este justificată strategic: înlocuirea blindatelor sovietice, interoperabilitate NATO, demonstrarea credibilităţii pe flancul estic - toate acestea au valoare politică şi de descurajare. Achiziţia în loturi (54 + 216) permite implementare etapizată: training, infrastructură, logistica.
Argumentele contra sunt, cred, un pic mai importante și sunt de factură economico-operaţională.
Costuri mari - achiziţie + muniţii + mentenanţă - şi riscul ca o parte din buget să fie consumată de mentenanţă în loc de modernizare tehnologică - C-UAS, APS, drone proprii.
De aceea, trebuie să existe o justificare clară de prioritizare bugetară şi un plan în care tancurile vin împreună cu: APS, muniţie disponibilă, infrastructură logistică şi capabilităţi C-UAS.
Este o chestiune de decizie politică aici: dacă decizia politică este „da” - atunci să condiționăm fazarea achiziţiei de instalarea APS pe loturile livrate, pachete de muniţii incluse la semnarea contractului, parteneriate industriale pentru asigurarea mentenanţei locale şi investiţii paralele în C-UAS.
Aceasta reduce riscul ca tancul să rămână un exponat scump, dar vulnerabil. Tancurile nu sunt redundante într-o lume de drone, cum se grabesc unii să spună, dar nu pot funcţiona izolat. Ele trebuie să fie parte a unui ecosistem: APS, C-UAS, drone de escortă şi logistică robustă.
Dacă ar fi să asamblăm măcar tancuri în România, Leopard 2 sau Merkava, ar fi un bun argument pentru decizie favorabilă, dar cred ca deocamdată este doar un vis.
Comentează