Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Pădureni, a fost reţinut de poliţişti şi apoi plasat sub control judiciar după ce l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe un partener de joacă de-al copilului său, în urma unui incident apărut între copii pe un teren de sport.
"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că pe un teren de sport din localitatea Pădureni, pe fondul unei stări conflictuale spontane apărute între copiii care jucau fotbal, tatăl unuia dintre participanţi ar fi provocat scandal, tulburând ordinea şi liniştea publică şi ar fi agresat persoana vătămată, un minor din aceeaşi localitate, lovind-o cu pumnii şi cu picioarele. Ca urmare a agresiunii, victima a suferit leziuni traumatice care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare", precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui.
Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Huşi au luat faţă de bărbatul cercetat măsura reţinerii pentru 24 de ore.
Ulterior, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, bărbatul a fost prezentat în faţa instanţei, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.
Vaslui: Bărbat reţinut după ce l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe un partener de joacă al copilului său
București
15°C
Articole Similare

0
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
0

478
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
478

2.166
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
2.166

25
Două persoane cercetate pentru contrabandă cu haine de brand și parfumuri, plasate sub control judiciar
25

10
Ziua păcălelilor, între mit și realitate: Ce spun istoricii despre 1 aprilie
10

15
Bărbat prins sub un utilaj de foraj, salvat în ultimul moment de pompieri
15

1.456
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
1.456

2.148
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
2.148

2.622
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
2.622

42
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
42

126
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
126

53
FOTO Captură majoră a Gărzii de Mediu: sute de kilograme de somn, transportate ilegal din Italia
53

2.806
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
2.806
















Comentează