Un bărbat în vârstă de 29 de ani şi un tânăr de 16 ani, ambii din Vaslui, au fost reţinuţi, duminică, pentru furt calificat, ei fiind acuzaţi că au sustras scule electrice în valoare de 45.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie, începând cu ora 20,30, cei doi ar fi pătruns prin efracţie într-un imobil nelocuit de pe strada Metalurgiei, folosit ca magazie, de unde ar fi sustras unelte şi scule electrice.
"În cauză au fost puse în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară, la adrese din municipiul Vaslui, şi două mandate de aducere. Una dintre persoanele bănuite, bărbatul de 29 de ani, ar fi încercat să se sustragă urmăririi penale, încercând să părăsească teritoriul României, însă a fost depistată în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II din judeţul Arad, la data de 9 decembrie 2023, fiind condusă la Sediul Poliţiei Municipiului Vaslui pentru derularea cercetărilor. Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii infracţiunii este estimat la 45.000 de lei şi a fost recuperat integral de poliţişti, urmând a fi restituit persoanei vătămate. Ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii au luat faţă de persoanele bănuite de comiterea infracţiunii măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore", precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.
Cei doi vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unor măsuri preventive.
Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii furt calificat.
Vaslui: Două persoane, reţinute pentru furt calificat; au sustras scule electrice în valoare de 45.000 de lei
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

313
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
313

514
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
514

35
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
35

2.176
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
2.176

40
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
40

5.094
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
5.094

2.095
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.095

50
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
50

60
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
60

2.326
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.326

4.600
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.600

49
ANAF avertizează asupra apelurilor telefonice frauduloase în numele instituției
49

3.067
Justiția riscă blocajul total! CSM cere intervenția Guvernului pentru a patra oară: 'Este o sfidare a puterii judecătoreşti'
3.067
















Comentează