Prezent la un eveniment muzical la Vatican, senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai s-a întâlnit cu Papa Francisc / Foto

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 16-12-2023

Actualizat: 16-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Foto facebook

Prezent la un eveniment muzical la Vatican, senatorul PSD Alfred Lasurențiu Mihai s-a întâlnit cu Papa Francisc

Senatorul PSD Alfred Laurențiu Mihai a fost prezent la un eveniment muzical la Vatican, ocazie cu care s-a întâlnit și cu Papa Francisc.

"Am fost prezent la Vatican, împreună cu soția, pentru a participa la un eveniment muzical de prestigiu, Concertul de Crăciun.

Pe marea scenă vor urca artiști de calibru mondial, iar România a fost reprezentată de Alin Stoica, una dintre cele mai remarcabile voci ale lumii.

Am avut privilegiul de a-l întâlni pe Papa Francisc, ocazie cu care i-am adresat sincerele noastre mulțumiri pentru toate mesajele sale pline de înțelepciune și compasiune, în special în contextul delicat al conflictelor, precum războiul din Ucraina și cel declanșat de Hamas.

Ca o expresie a recunoștinței noastre, i-am oferit Liderului de la Vatican un tablou reprezentând o biserică bucovineană, simbol al bogăției spirituale a poporului român.

I-am urat sănătate și putere pentru a-și continua misiunea în slujba păcii și armoniei.

De fiecare dată am afirmat că întrega sa contribuție pentru promovarea păcii este inestimabilă, iar prezența Papei Francisc la acest concert grandios dovedește încă o dată rolul său crucial în unirea inimilor și în construirea unui viitor mai luminos pentru întreaga umanitate.

Pacea este nu doar absența conflictelor, ci solidaritate, empatie, sărbătoare și mulțumire.

De aceea, îi dorim Sărbători Fericite Papei Francisc și îi mulțumim pentru toată inspirația pe care o aduce în lume", a scris senatorul.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri