Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vaticanul anunţă că Papa Francisc va merge în vizită în Malta, la începutul lunii aprilie

AFP
Papa Francisc

Vaticanul a anunţat joi că papa Francisc va merge în vizită în Malta în perioada 2-3 aprilie, prima sa călătorie în străinătate în 2022, relatează AFP.

"La invitaţia preşedintelui Republicii Malta, a autorităţilor şi a Bisericii Catolice din ţară, papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în zilele de 2 şi 3 aprilie 2022, pentru a vizita oraşele Valletta, Rabat, Floriana şi insula Gozo", se arată într-un scurt comunicat al Vaticanului.

Un program detaliat va fi făcut public ulterior, potrivit aceleiaşi surse.

Vizita în Malta fusese planificată iniţial să facă parte dintr-un turneu care l-a condus pe papa Francisc în Cipru şi Grecia la începutul lunii decembrie, însă nu a avut loc cu această ocazie.

Şi alte călătorii se află pe agenda suveranului pontif în 2022, însă niciuna dintre aceste deplasări nu a fost încă anunţată oficial până în prezent.

În octombrie, într-un interviu acordat agenţiei de ştiri argentiniene Telam, papa Francisc, în vârsta de 85 de ani, a declarat că va efectua prima sa călătorie în Oceania în 2022, fără a preciza în ce ţară sau ţări. El a menţionat, de asemenea, vizite în Papua Noua Guinee şi Timorul de Est, planificate iniţial pentru 2020, care au trebuit însă amânate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.