Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vești bune pentru pensionarii anticipat: Li se va recalcula pensia, cu o condiție

click.ro
pensie

Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 vor putea beneficia de recalcularea pensiei, potrivit unei iniţiative legislative depuse la Senat de deputaţii PSD, Adrian Solomon şi Irinel Stativă.

Propunerea legislativă completează în acest sens Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, scrie agerpres.ro.

Citește și: Victoria Beckham a început să-și vândă hainele în supermarketuri

Proiectul prevede modificarea articolului 65 al actului normativ.

"Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 - 16 iulie 2016 beneficiază de recalcularea pensiei, prin aplicarea prevederilor alin. 4", prevede propunerea legislativă.

Citește și: Holograma lui Stephen Hawking a apărut la Hong Kong / VIDEO

Potrivit acesteia, cuantumul pensiei anticipate urmează să nu mai fie calculat prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă cu procentul de 0,75% pentru fiecare lună de anticipare până la împlinirea vârstei standard, ci "în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare", adică prin diminuarea cu procente cuprinse între 0,15% şi 0,50% pentru fiecare lună de anticipare.

Proiectul mai prevede că "recalcularea se face la cererea persoanei interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului".

Citește și: DESPĂRȚIRE-ȘOC între vedete: Janet Jackson s-a despărțit de soțul său, miliardarul qatarez Wissam al-Mana

Prevederile se aplică persoanelor care, până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Conform expunerii de motive a proiectului, "la data de 14 iulie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial legea 142/2016 pentru modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care modifică modul de calcul al cuantumului pensiei anticipate parţiale prin eliminarea procentului de 0,75% aplicat cuantumului pensiei pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă".

Citește și: A arătat TOT: A prezentat emisiunea FĂRĂ LENJERIE INTIMĂ, într-o rochie TRANSPARENTĂ / VIDEO

De la data intrării în vigoare a noii reglementări, cuantumului pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, precizează iniţiatorii.

Ei au explicat că de noile prevederi nu beneficiază şi cei care s-au pensionat până în data de 14 iulie 2016, întrucât legea nu poate fi retroactivă. Astfel, aceştia au pensiile calculate prin aplicarea procentului de penalizare de 0,75% pentru fiecare lună de anticipare.

Citește și: S-a DEZBRĂCAT pentru a-și arăta tatuajul din ZONA INTIMĂ în timpul unei emisiuni: Cum arată prezentatoarea / VIDEO

Iniţiatorii susţin că propunerea legislativă a fost promovată "pentru a se elimina aplicarea unui tratament diferenţiat beneficiarilor de pensii anticipate parţiale şi de a se evita încălcarea principiului egalităţii de tratament între aceştia".

Proiectul de lege va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.