DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Vești FABULOASE pentru Simona Halep: Naomi Osaka, liderul mondial, a fost ELIMINATĂ de la Roland Garros

wtatennis.com
naomi osaka

Naomi Osaka (1 WTA) a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros, după ce a pierdut în fața cehoaicei Katerina Siniakova (42 WTA), scor 4-6, 2-6.

La fel ca în primele două partide de la Roland Garros, Naomi Osaka a pierdut primul set. Siniakova a făcut break la 4-4, iar apoi și-a adjudecat actul inaugural, după aproximativ 45 de minute de joc.

Citește și: George Soros dă lovitura în România! Pe ce companie gigant a pus ochii miliardarul

Diferența față de primele două tururi a fost reprezentată de faptul că Osaka nu a reușit să mai revină în joc. În setul doi, egalitatea a persistat doar până la 2, moment din care Siniakova a câștigat de patru ori consecutiv și s-a calificat în optimile de finală după prima minge de meci.

Astfel, principala favorită la câștigarea trofeului, Naomi Osaka, este eliminată după doar trei partide și nu va prinde săptămâna a doua la Paris. Dintre primele cinci favorite la câștigarea Roland Garros, doar Simona Halep (3 WTA) a mai rămas în competiție și s-a calificat în optimi. Înainte de Osaka, Karolina Pliskova (2 WTA) și Angelique Kerber (5 WTA) au fost eliminate, iar Kiki Bertens (4 WTA) s-a retras în turul secund.

Citește și: Simona Halep face dezvăluiri: ‘Tot ce am astăzi îi datorez’

De partea cealaltă, Katerina Siniakova, în vârstă de 23 de ani, atinge cea mai bună performanță a carierei pe tabloul de simplu al unui turneu de Grand Slam. Reprezentata Cehiei va întâlni în optimi câștigătoarea din duelul Anna Blinkova (117 WTA) - Madison Keys (14 WTA).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.